|luni, octombrie 23, 2017
  • Follow Us!

Părintele Arhimandrit Paulin Lecca (1914-1996), stareț al Mânăstirii Arnota 

manastirea-arnota-imagine-de-arhiva_0

 

Unul dintre stareţii Mănăstirii Arnota, intrat în istoria vieţii duhovniceşti a secolului XX, a fost Părintele Arhim. Paulin Lecca.

Pe numele său de civil Victor Lecca, s-a născut în localitatea Babele, Judeţul Ismail, Basarabia, din părinţii Grigorie şi Maria Lecca. A urmat Seminarul teologic şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Chişinău. Fiind discipol al lui Nichifor Crainic, profesor strălucit al Facultăţii de Teologie din Chişinău, părintele Paulin a dovedit pe parcursul întregii sale vieţi o mare deschidere pentru misionarismului ortodox, căutând soluţii de traversare a evului de expansiune a politicii demonice de negare totală a existenţei lui Dumnezeu – comunismul.

Anii 1945 -1948 îl găsesc pe Părintele Paulin în mijlocul intelectualilor români care s-au grupat în jurul mişcării spirituale „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim din Bucureşti. Cei care i-au fost împreună-rugători, Părintele Prof. Dumitru Stăniloae, Părintele Prof. Constantin Galeriu, Părinţii Arhimandriţi: Sofian Boghiu, Benedict Ghiuş, Felix Dubneac, fratele Nicolae – Arhimandritul Andrei Scrima de mai târziu, jurnalistul Sandu Tudor – Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor de la Schitul Rarău, Dr. Vasile Voiculescu, preotul rus Ioan Kulîghin, mentorul acestei mişcări, şi alţii, nu mai sunt printre noi.

Vâltorile instaurării regimului comunist în întreaga Europă de Est precum şi în România, au marcat profund întreaga societate românească şi implicit, viaţa monahală din mănăstirile acesteia. Într-o astfel de Românie sfâşiată de întunericul comunismului-ateu, Părintele Paulin Lecca peregrinează pe la mănăstirile Frăsinei, Cozia, Govora, Schitul Rarău, Gologanu, Antim, iar mai târziu, între 1979 şi 1992, vreme de 13 ani, stareț al Mănăstirii Arnota, ctitoria domnitorului Matei Basarab.

Şezând la Arnota, pe vârful muntelui cu același nume, deasupra lumii învolburate precum o mare în furtună, Părintele Paulin s-a dedicat rugăciunii, contemplației, scrisului. O parte din manuscrisele sale s-au pierdut ori au rămas în colecţii persoanele ale unor preoţi, monahi sau laici. Din paginile rămase în arhiva Mănăstirii Arnota, răzbate dovada a ceea ce l-a preocupat întreaga viaţă: scrisul şi comunicarea cu oamenii. Părintele Paulin coresponda cu foarte mulţi credincioși de pretutindeni. Într-o scrisoare adresată unei fiice duhovnicești din Franța care vizitase Mănăstirea Arnota găsim într-o franceză impecabilă, următoarele: „Iubirea de Dumnezeu şi de aproapele nu au nicio valoare fără smerenie. Rugăciunea, de asemenea, are nevoie de smerenie. Postul fără smerenie, la fel, nu este post. Când Fericitul Augustin a fost întrebat care sunt adevărurile necesare mântuirii sufletului, el a răspuns: „Noi avem nevoie de trei adevăruri: Smerenia, Smerenia şi Smerenia!”. Smerenia este piatra unghiulară pe care noi putem construi omul nou. În acest fel, construiţi pe un asemenea fundament,  nici un vrăşmaş văzut sau nevăzut, nu poate să ne distrugă edificiul nostru interior, pentru că Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât toţi părinţii de pe pământ”.

Părintele Paulin a scris mult. A muncit mult. Şi a suferit mult. A umblat mult printre oameni şi pentru oameni. În volumul „Adevăr şi pace” apărut la 7 ani după mutarea sa la Domnul, părintele scria: „Un suflet fără răutate, simplu, smerit, blând, care îşi dezrădăcinează egoismul cu toate patimile lui, este ca o unealtă docilă în mâinile unui meşter. Printr-un asemenea suflet care, în locul egoismului, se umple de darurile Sf. Duh Dumnezeu lucrează, zideşte, dărâmă şi arde puterile vrăjmaşe”. Popasul final pământesc al Părintelui Paulin nu a fost să fie la Arnota pe care o iubise şi unde, în tainice înserări va fi scris cele mai profunde meditaţii teologice. Ci s-a dus peste munte, în Vrancea, la Mănăstirea Rogozu, tot o ctitorie a domnitorului Matei Basarab, unde monahii cu pas plecat sub dulcea povară a rugăciunii i-au fost smerite ucenice, îngrijindu-i ostenelile celor  82 de ani de viaţă.

La 21 ani distanţă de mutarea la Domnul a Părintelui Paulin vin la Arnota, privind spre cimitirul din poarta mănăstirii credincioşi-închinători şi întreabă: „Unde este mormântului Părintelui Paulin?” Neaflându-l, pun o lumânare şi un pomelnic pentru sufletul celui care poate le-a fost rudă, prieten, duhovnic, sau doar i-au citit lucrările. Din suferinţa anilor întemninţaţi de comunism, Părintele Paulin a valorificat acest timp materializându-l în cărţi ce îi poartă semnătura, trasferând în memorialul monahismului românesc, un spirit viu, o personalitate marcantă a vieţii duhovniceşti din secolul XX, un real ucenic al Rugăciunii lui Iisus deprinsă în aspre nevoinţe de toată vremea.

Leave a Response