Primarul Ion Horăscu va înfiinţa cu partenerii din Turcia un parc fotovoltaic de 20 MW în comuna Prundeni

luni, 12 decembrie 2016

 

Primarul comunei Prundeni, Ion Horia Horăscu, a anunţat pe o reţea de socializare că administraţia locală din Prundeni a demarat negocierile cu parteneri din Turcia privind semnarea contractului de negociere pentru înfiinţarea unui parc fotovoltaic de 20 MW în comuna Prundeni. După punerea în funcţiune, localitatea Prundeni va fi idependentă energetic, iar cetăţenii vor primi energie electrică cu 10% mai ieftină. La Prundeni, se continuă cu reabilitarea drumurilor agricole Tritești și Dealul Oltului, cu beton rutier, reabilitare de mare anvergură, așa cum suntem deja obișnuiți. După succesul înregistrat în prima sesiune de depunere a documentației, proiect pe axa 4.3. - PNDR , „Modernizare Drumuri de Exploatare Agricolă în Comuna Prundeni, Județul Vâlcea”, proiect pentru care s-a primit notificarea pentru încheierea contractului de finanțare,se pregătește un alt mare proiect de infrastructură ce se va depune pe axa 4.3. PNDR., „Reabilitare și modernizare drum către exploatațiile agricole Valea Oltului” drum ce se află situat pe malul drept al Oltului și care va asigura traficul agricol și nonagricol în zona de extravilan al localității. Aceste proiecte ale lui Horăscu se adaugă într-un palmares de asemenea investiții mai mult decât impresionant, care numără, printre altele: canalizare, de peste 2 milioane de euro, un centru de informare turistică unicat în Oltenia, un sistem de irigații ultramodern, unicul funcțional din întreaga țară, o participare activă la toate târgurile de turism din întreaga țară, realizarea unei baze sportive ultramoderne, unicată în Oltenia, înființarea unui centru de zi pentru copiii din Prundeni, cu obiective destul de îndrăznețe, printre care: formarea şi dezvoltarea aptitudinilor de comunicare; educarea spiritului de echipă; stimularea exprimării libere a opiniei copilului; descoperirea şi încurajarea exersării aptitudinilor, abilităţilor de care dispune fiecare copil; acordarea de şanse egale la educaţie şi integrare socială tuturor copiilor fără deosebire; respectarea cu precădere, în orice situaţie, a interesului superior al copilului; medierea comunicării interinstituţională în interesul copilului şi familiei acestuia; centru în care pot fi educaţi şi părinţii într-un mod exemplar, prin: atragerea părinţilor în diverse activităţi alături de copii; (excursii, organizarea serbărilor, a aniversarilor, etc.); consilierea părinţilor în scopul depăşirii situaţiilor de criză şi dezvoltării relaţiei părinte-copil; dezbaterea problemelor ivite în relaţia părinte-copil, prin invitarea părinţilor la întâlniri de grup, înființarea unor servicii occidentale de asistență socială la Prundeni, etc.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe