|joi, ianuarie 19, 2017
  • Follow Us!

Doi poliţişti CORUPȚI de la IPJ Vâlcea au scăpat cu închisoare cu suspendare 

dna-liviu-adascalitei

 

Recent, prin decizia penală nr. 1065/2016, Curtea de Apel Pitești l-a condamnat pe Nicolae Niţu, inspector principal de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vâlcea – Serviciul Rutier, la data faptelor, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de lucrător de poliție, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (2 infracțiuni), fals intelectual (2 infracțiuni) și primirea de foloase necuvenite. De asemenea, instanţa l-a condamnat pe Cristian Vasilescu Găbrian, agent de poliție judiciară cu gradul profesional de agent principal de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vâlcea – Serviciul Rutier, la data faptelor, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de lucrător de poliție, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la fals intelectual și complicitate la primirea de foloase necuvenite. În cazul ui Nițu Nicolae, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. S-a mai dispus confiscarea de la inculpatul Nițu Nicolae a sumei de 300 lei şi a constatat recuperat prejudiciul de 480 lei produs părții civile, Primăria Sector 1 București. Dispune anularea înscrisurilor falsificate, dar şi obligarea inculpatul Nițu Nicolae la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În urmă cu exact doi ani, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: Nicolae Niţu, inspector principal de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vâlcea – Serviciul Rutier, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile concurente de: luare de mită (3 infracțiuni), fals intelectual (2 infracțiuni), abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit; Cristian Vasilescu Găbrian, agent de poliţie judiciară cu gradul profesional de agent principal de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vâlcea – Serviciul Rutier, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile concurente de: complicitate la luare de mită, complicitate la fals intelectual, complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în cursul anului 2013, inculpatul Nițu Nicolae, în calitate de ofițer de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vâlcea – Serviciul Rutier, a pretins de la 3 conducători auto sume de bani cuprinse între 300 lei și 100 euro și a primit efectiv, la data 14 august 2013, suma de 300 lei, pentru a nu le aplica acestora sancțiuni contravenționale reale, la regimul circulației. La aceeași dată, inculpatul Nițu Nicolae a beneficiat și de ajutorul celuilalt inculpat, Cristian Vasilescu Găbrian, care i-a oferit sprijin în realizarea demersului infracţional. De fiecare dată, în cuprinsul proceselor verbale întocmite, inculpatul Nițu Nicolae nu a constatat contravențiile reale săvârșite de conducătorii auto respectivi sau a constatat contravenții nereale şi, în acest fel, nu a aplicat amenzile contravenționale corelative, prevăzută de legislația în vigoare. La data de 22 noiembrie 2013, Cristian Vasilescu Găbrian, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu a îndeplinit un act ce intra în sfera acestor atribuții, omițând, cu știință neconstatarea unei contravenţii săvârșită de un conducător auto, care circula cu o viteză de 83 km/h pe un tronson de drum unde limita maximă de viteză admisă era de 50 km/h. În cauză, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii constând în poprirea sumelor de bani datorate cu titlu salarial de către Inspectoratul de Poliție al Județului Vâlcea inculpaților Nițu Nicolae și Cristian Vasilescu Găbrian, până la concurența sumei de 2.020 lei, reprezentând prejudiciul produs bugetului local al mun. Pitești. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi din partea Direcției Generale Anticorupție.

(Nicu Trandafir)

Leave a Response