Parada militară de Ziua Naţională va avea loc în Râmnicu Vâlcea pe Calea lui Traian

duminică, 27 noiembrie 2016

 

Instituția Prefectului - județul Vâlcea a ales să aniverseze Ziua Națională a României, sărbătorită în fiecare an pe 1 Decembrie, într-un mod cu totul aparte, având în vedere împlinirea a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, 1916-2016. Astfel, evenimentul dedicat anul acesta Zilei Naționale a României se va desfășura cu sprijinul Armatei Române, instituție cu o importantă valoare națională. Astfel, peste 200 de militari ai Garnizoanei Râmnicu Vâlcea (M.Ap.N., M.A.I. și S.R.I.), dar și ai Poliției Locale vor participa joi, 1 decembrie a.c., la parada militară locală. Aceasta se va desfășura pe Bulevardul Calea lui Traian, pe sectorul cuprins între intersecția cu bulevardul Nicolae Bălcescu și intersecția cu Bulevardul Tudor Vladimirescu. Militarilor li se vor alătura peste 30 de mijloace tehnice aflate în dotarea structurilor reprezentate la eveniment. Parada va cuprinde detașamente de militari și tehnică ale Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD și Apărare CBRN ”Panait Donici” Râmnicu Vâlcea, Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea, Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, Serviciului Român de Informații Vâlcea și ale Poliției Locale a Municipiului Râmnicu Vâlcea. Parada va fi condusă de locotenent colonelul Dumitru Copăceanu, șeful comenduirii garnizoanei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe