|sâmbătă, decembrie 3, 2016
  • Follow Us!

Coca și Cocoș, ÎNȚELEPȚII de pe listele PSD Vâlcea 

coca-cocos

 

 

Partidul Social Democrat a scăzut puternic media de vârstă a listelor de candidaţi pentru alegerile parlamentare. La Vâlcea au fost promovaţi pe ambele liste oameni tineri dar bine pregătiţi profesional şi cu ataşament faţă de valorile social democrate şi faţă de populaţia judeţului. Pe lângă ei, pe ambele liste, figurează însă grei ai partidului, candidaţi căliţi în multe bătălii electorale, specializaţi în legislaţie şi în administraţie publică.

Senatorul Laurenţiu Coca, un activist pentru drepturile vâlcenilor

Senatorul Laurenţiu Coca este cel mai experimentat candidat al PSD Vâlcea de pe ambele liste. A purtat o mulţime de campanii electorale, făcând parte din staff-urile unor oameni care au ajuns senatori sau deputaţi de Vâlcea ai PSD, a făcut campanie  pentru Ion Cîlea când acesta lupta pentru funcţia de preşedinte de judeţ, s-a implicat în campania multor primari ai PSD şi a câştigat de două ori alegeri uninominale  pentru funcţia de senator.

coca

A promovat iniţiative legislative lăudabile şi extrem de necesare ţării, dar de care beneficiază direct mii de vâlceni. Şi-a făcut cu vârf şi îndesat treaba în comisiile parlamentare din care a făcut parte în cele două mandate. Cunoaşte legislaţie dar şi administraţie publică şi mai ales cunoaşte pe dinafară fiecare uliţă din fiecare sat al judeţului nostru pe care l-a străbătut în lung şi în lat nu numai în campaniile electorale dar în fiecare sfârşit de săptămână din cariera sa.

Laurenţiu Coca este unul din cei mai fideli şi disciplinaţi membri ai PSD Vâlcea.

Senatorul Laurenţiu Coca a luptat mereu pentru idealurile social democrate şi pentru victoria organizaţiilor PSD şi abia în al doilea rând pentru victoria sa şi acest lucru îl face şi acum când, pe teren, este mereu atent să vorbească oamenilor despre calităţile colegilor săi mai tineri de pe listele de candidaţi.

Laurenţiu Coca nu numai că a îndrăznit în fiecare zi să creadă în România, pe care a reprezentat-o cu cinste în toate funcţiile avute, dar a crezut în fiecare zi în onestitatea, cinstea şi demnitatea vâlcenilor.

Îndrăznim să credem în Laurenţiu Coca şi în ceilalţi candidaţi admirabili ai PSD Vâlcea şi suntem siguri că şi vâlcenii vor face la fel !

Vasile Cocoş, cel mai bun economist dintre toţi candidaţii vâlceni

Este  unul dintre cei mai buni economişti din judeţul Vâlcea şi unul dintre cei mai echilibraţi şi responsabili edili pe care i-a avut municipiul Râmnicu Vâlcea al cărui viceprimar a fost.

Vasile Cocoş este un politician elegant  prin ţinută dar mai ales prin limbaj, comportament, mesaj concret transmis. Are o experienţă profesională şi administrativă de invidiat şi cunoştinţe politice solide şi aplicabile în economie. Înţelege rapid şi eficient problemele oamenilor şi le rezolvă punctual fiind obişnuit să lucreze planificat.

Este vârful de lance al PSD Vâlcea la alegerile parlamentare ocupând locul I pe lista de candidaţi la Camera Deputaţilor, cameră decizională pentru cele mai multe legi din ţara noastră.

Este membru PSD din 1995 şi a activat în organizaţia municipală Râmnicu Vâlcea  ca preşedinte de organizaţie locală, ca  trezorier la organizaţia municipala PSD, iar din 2016 a fost ales trezorierul organizaţiei judeţene şi membru în Biroul Permanent Judeţean al PSD.

În iulie 2012 a fost ales pe listele PSD consilier în Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, iar din iulie 2014 a fost desemnat consilier local cu atribuţii de viceprimar al Municipiului Râmnicu Vâlcea.

În acest post a dat dovada capacităţilor sale administrative neimplicându-se în inutile lupte politce şi făcând administraţie eficientă şi de nivel înal în interesul strict al râmnicenilor.

La alegerile locale din iunie 2016 a fost  reales consilier pe listele PSD în cadrul Consiliului Local al Municipiului  Râmnicu Vâlcea.

Cu un CV impresionant şi cu o admiraţie a întregii organizaţii pentru activitatea sa Vasile Cocoş a fost desemnat de  Comitetul Executiv al PSD Vâlcea drept candidat al PSD la Camera Deputaţilor. Conducerea naţională a PSD fiind impresionată de biografia sa  a insistat ca economistul Vasile Cocoş să fie primul pe lista de candidaţi vâlceni ai PSD.

cocos

Vasile Cocoş este economist cu specialitatea finanţe – contabilitate, cu master în managementul financiar – bancar. A lucrat mulţi ani în  cooperaţia meşteşugărească pe postul de contabil şef. A fost preşedintele societăţii şi al Consiliului de Administraţie pe o perioadă de 4 ani. Este  expert contabil membru al CECCCAR şi preşedinte al filialei Vâlcea a CECCAR. De asemenea, este auditor financiar şi membru al CAFR, evaluator de întreprinderi şi membru ANEVAR.

În perioada 2010 – 2014 a  fost membru în Consiliul Superior al CECCAR (echivalent al unui consiliu de administraţie la nivel naţional), unde a făcut parte din două comisii de specialitate şi a răspuns de judeţele Argeş şi Olt. De peste 10 ani este şi preşedintele Filialei Vâlcea a Consiliului National al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR)” .

Vasile Cocoş este liderul unei generaţii mature de specialişti în economie a PSD şi un real sprijin nu numai pentru mai tinerii săi colegi de partid dar şi pentru mulţi economişti, aleşi locali, primari, viceprimari, directori de mici înteprinderi, patronatul unor firme mici care îl consultă frecvent şi care se folosesc de sfaturile sale experimentate !

Cu siguranţă va încerca să ajute prim măsuri legislative nu numai mediul privat din judeţul nostru dar şi pe cel din întreaga ţară iar cinstea şi corectitudinea care-l caracterizează vor fi un exemplu pentru mulţi dintre parlamentari.

Votându-l pe Vasile Cocoş daţi votul unuia dintre cei mai responsabili şi pregătiţi candidaţi pe care i-a avut vreodată judeţul nostru !

(Comandat de Partidul Social Democrat Filiala Vâlcea – competitor politic / Cod unic de identificare: 11160007 / Realizat de: Vila Press SRL)

 

 

 

Leave a Response