Constantin Rădulescu, președinte PSD Vâlcea: Noi îndrăznim să credem în România! Vâlcenii vor fi respectaţi de viitorul Guvern PSD!

joi, 17 noiembrie 2016

 

 

R:  Domnule preşedinte, ne puteţi descrie pe scurt o imagine de ansamblu a listelor cu care vine PSD în aceste alegeri la nivel naţional, dar şi local?

C.R: Aş începe cu un scurt comentariu personal şi vă spun că aşteptările mele de la cei care vor ajunge parlamentari sunt ca aceştia să reuşească să schimbe imaginea Parlamentului României prin comportamentul lor, cu un dialog mai bun cu cetaţenii, dar şi prin intermediul legilor pe care le vor vota.

Cred că vor reuşi, întrucât PSD la nivel naţional are liste foarte bune în care 85% din cei care candidează la Senat sunt oameni noi, în timp ce la Camera Deputaţilor situaţia este oarecum similară, 84% dintre cei care se află pe aceste liste fiind, de asemenea, oameni noi.

 La Vâlcea situaţia este una care pe mine mă face să fiu mândru şi onorat, întrucât le propunem vâlcenilor oameni bine pregătiţi profesional, cu experienţă administrativă şi politică şi care vor activa cu succes în comisiile de specialitate ale Parlamentului României.

Este foarte important ca vâlcenii să ştie că cei pe care îi vor trimite în parlament vor susţine, prin votul lor, revenirea PSD la guvernare, aşadar un Guvern care să le redea românilor puterea de a privi cu mai multă încredere în viitor.

R: Am observat că viitorii parlamentari PSD-işti vâlceni au o pregătire deosebită. Majoritatea cu două facultăţi, unii dintre ei înscrişi la doctorate sau doctorate luate. Totuşi ce experienţă administrativă şi politică au?

C.R: Candidaţii noştri nu sunt de ieri, de azi în politică sau administraţie.Ca şi mine, care am crescut şi am învăţat politică lângă oameni precum regretatul Ion Cîlea, şi candidaţii noştri au în spate o experienţă aministrativă şi politică pentru că, practic, au făcut parte din aceiaşi echipă politică. Şi ei, în plan politic, au participat la construcţia şi uneori reformarea PSD-ului, dar au şi experienţă profesională şi administrativă, întrucât îi veţi regăsi de-a lungul anilor în diverse poziţii în administraţia locală judeţeană şi chiar centrală a statului român.

 

R: Bun … vă propun să trecem de la listă, la programul de guvernare. Aţi folosit expresia „ revenirea PSD-ului la guvernare …”

C.R: … da, sunt de părere şi aşa gândesc foarte mulţi români că guvernarea PSD a fost întreruptă într-un mod cel puţin interpretabil, însă nu vreau să intru pe acest raţionament. Vreau doar să subliniez că PSD a guvernat bine pentru români, iar guvernarea noastră a îndreptat toate greşelile şi abuzurile la care românii au fost supuşi vreme de zece ani.Am dat oamenilor pensiile şi salariile tăiate de fostul PDL, acum fuzionat cu PNL, am plătit datoriile la FMI, am mărit salariile şi am pus România pe un drum al dezvoltării şi creşterii economice. Sunt convins că oamenii nu au uitat acest lucru şi faptul că Guvernul PSD condus de Victor Ponta a fost un Guvern bun pentru România şi pentru români, un Guvern care i-a respectat şi ajutat pe oameni.

  Să vă mai spun ceva: gândiţi-vă numai că fostul Ministru al Dezvoltării  din acea vreme,  Liviu Dragnea, a implementat şi a desfăşurat un program care acontribuit efectiv la modernizarea României şi aici mă refer la PNDL, celebra OG 28, prin care în localităţile din ţara noastră s-au făcut alimentări cu apă, s-au modernizat şcoli, s-au reabilitat şi asfaltat drumurile,  s-au reparat şi construit poduri  adică s-au implementat măsuricare să îmbunătăţească calitatea vieţii oamenilor din comunităţile respective şi exemplele pot continua. Ştiu însă foarte sigur că odată cu revenirea PSD la guvernare acest program va fi reluat şi finanţat în beneficiul comunităţilor locale.

 

R: Sunteţi şi Preşedintele Consiliului Judeţean! Ce aşteptări are administraţia judeţului de la viitorul Guvern?

C.R: Vreau să vă spun că eu am un dialog foarte bun cu toţi primarii din Judeţul Vâlcea şi nu îi tratez în funcţie de culoarea carnetului de partid. Nu trebuie să privim comunităţile locale în felul acesta. Trebuie să avem o administraţie care ia decizii în logica binelui şi trebuie să dezvoltăm parteneriate la nivel constituţional, astfel încât vâlcenii să vadă că lucrăm pentru binele lor. Administraţia trebuie să fie una aproape de oameni, care trebuie consultaţi periodic şi ascultaţi cu privire la problemele cu care se confruntă, dar şi aşteptările pe care le au de la noi.  Ca să vă dau un exemplu, vreau să vă spun căinstituţia Consiliului Judeţean şi primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Municipiu reşedinţă de judeţ, vor dezvolta împreună proiecte care să crească nivelul de trai şi să îmbunătaţească substanţial condiţiile şi nivelul de trai al vâlcenilor. Asta se întâmplă şi pentru că am găsit în primarul Râmnicului Mircia Gutău un partener insituţional, dornic să dezvoltăm proiecte bune pentru comunitatea care ne-a acordat încrederea. La fel se întâmplă şi cu toţi primarii cu care interacţionez în activitatea de zi cu zi şi asta pentru că eu rămân conectat permanent la ceea ce vă spuneam mai devreme. O administraţie eficientă este aceea care rămâne aproape de oameni.

 R: Care ar fi unul din principalele puncte de forţă ale programului de guvernare?

C.R: Programul de guvernare are mai multe astfel de puncte de forţă, însă unul care mie mi se pare definitoriu este că viitorul Guvern îşi propune protejarea şi sprijinirea capitalului românesc.

Românii vor fi respectaţi de viitorul Guvern, iar capitalul românesc va fi sprijinit prin măsuri specifice pentru a se dezvolta.

R: Care este până la urmă linia definitorie a programului economic PSD?

C.R: Noi ne-am asumat un lucru foarte important şi anume acela că românii trebuie să simtă în propiul buzunar rezultatele unei bune guvernări. Recent adoptată, legea eliminării celor 102 taxe va însemna atât o reducere a birocraţiei, dar şi un efect financiar pragmatic la nivelul fiecărei familii de români, prin eliminarea unor taxe precum: taxa radio-TV, taxa de cazier, taxa timbrului de mediu şi alte taxe care reprezintă în final 102 motive pentru ca viitorul Guvern să fie unul social democrat.

R: Vă rugăm să ne precizaţi câteva măsuri menite să îi convingă pe vâlceni să voteze PSD?

C.R: Aş vrea să încep prin a vă spune că prin toate măsurile pe care Guvernul le va lua ne dorim salarii mai mari pentru toţi românii, un trai decent, educaţie de top, pensii cinstite şi servicii medicale de calitate pentru români. Dezvoltarea şi modernizarea României se poate face numai investind în fiecare român, care trebuie să beneficieze de locuri de muncă bine plătite, într-un climat de creştere economică sustenabilă şi o dezvoltare echilibrată in toate regiunile. Toate aceste măsuri vor avea ca şi consecinţă, mai mulţi români în clasa de mijloc.

Absorbţia fondurilor europene va fi o prioritate pentru noi, întrucât România trebuie să folosească fondurile europene pentru a se dezvolta şi a devenii politică. Aşadar, fie că vorbim de măsuri specifice, fie că vorbim de creşterea salariului minim brut la 1.750 de lei în 2020, sau eliminarea impozitului de venit pentru anumite categorii de salariaţi, ideea generală este că un stat puternic se clădeşte prin respect şi sprijin pentru fiecare dintre cetăţenii săi. Ţintele noastre rămân reducerea decalajelor de dezvoltare între mediul rural şi cel urban, reducerea ratei şomajului, precum şi reducerea numărului de cetaţeni care se află în risc de sărăcie sau excluziune socială şi bineînţeles creşterea de noi locuri de muncă.

R: De-a lungul timpului agricultura a fost şansa acestei ţări. Cum priveşte PSD acest sector?

 

C.R: Agricultura a beneficiat de o abordare strategică din partea viitorului guvern PSD şi aici pe langă sprijinirea fermierilor români vom lua măsuri astfel încât să oferim şanse egale pentru fermierii români faţă de cei europeni. Trebuie să creştem exporturile şi să îi protejăm pe fermierii români, astfel încât agricultura să fie motor de creştere economică şi în acelaşi timp să obţinem hrană sănătoasă pentru români.

Avem în vedere măsuri care privesc plata la timp a subvenţilor, investiţii în sistemele de irigaţii, dar şi creşterea absorbţiei fondurilor europene prin asigurarea cofinanţării, refacerea ghidurilor sau îmbunătăţirea procedurilor de obţinere a fondurilor europene.

Vom crea facilităţi pentru fermierii români care constau în eliminarea impozitului pe terenuri agricole lucrate începând cu 2018, impozit 0 pentru tractoarele şi utilajele agricole începând cu 2018 sau cadastrarea tuturor terenurilor agricole până în 2020 de către stat.

 

R: Domnule Preşedinte, oamenii au probleme diverse şi au aşteptări punctuale cum ar fi reformarea şi modernizarea sistemului de sănătate. Ce îşi propune PSD la acest capitol?

 

C.R: Aş începe prin a vă spune ce mi-am propus eu în acest domeniu şi mi-am propus modernizarea Maternităţii din Râmnicu Vâlcea, a Spitalului nr.2 şi mi-am mai propus, tot ca o măsură care priveşte totalitatea populaţiei, ca în anul 2020 nicio şcoală să nu mai aibă toaleta în curte.

Am să vă spun că PSD priveşte pacientul ca primă prioritate a reformei de sănătate, întrucât viaţa este nepreţuită!

În acest sens, vom anula creşterea preţurilor la medicamente, vom ieftini medicamentele inovative şi vom face investiţii în infrastructura medicală, astfel încât în 2020 să avem 8 spitale regionale noi, să dotăm fiecare spital judeţean cu echipamente de imagistică modernă, echipamente pentru analiză de laborator.

De asemenea, vom actualiza frecvent lista medicamentelor compensate, vom acorda cate un medicament gratuit pentru fiecare boală şi vom asigura medicamente pentru toţi pacienţii din programele naţionale.

Vom introduce noi programe naţionale, cum ar fi depistarea bolilor cardio-vasculare cu risc major pornind de la patologia hiper-tensivă şi vom lua măsuri pentru debirocratizarea accesului la tratament. Sunt câteva dintre măsurile pe care le vom lua, însă vom revizui şi sistemul de salarizare al medicilor şi al personalului sanitar.

 

 

R: În ceea ce îi priveşte pe tineri, spuneţi-ne câteva măsuri din programul de guvernare!

 

C.R: În primul rând avem în vedere să le redăm tinerilor încrederea, precum şi informaţii cu privire la perspectiva omului tânăr în România. Pentru tinerii cu studii superioare vom lansa programul „Primul salariu”, care va însemna garantarea unui salariu de încadrare de 2.500 de lei brut în primii trei ani de muncă, la fel cum avem în vedere alocaţii pentru finalizarea studiilor sau alocaţii pentru terminarea gimnaziului.

Vom acorda burse profesionale de 400 lei/lună pentru tinerii din şcolile profesionale, iar pentru tinerii din familiile sărace vom acorda sprijin de 250lei/lună pentru continuarea studiilor.

Pentru a-i păstra în ţară pe tinerii profesionişti vom acorda subvenţii, chirii şi deplasare pentru JOB-uri şi vom finanţa Universităţi în funcţie de angajare. Totodată, pentru perioada 2017-2020 vom lansa programul „România start up nation” pentru simularea antreprenoriatului în rândul tinerilor. Vom construi 1.500 de locuinţe în fiecare an şi vom avea în vedere construcţia eficientă a locuinţelor sociale.

Educaţia este cea mai sigură formă de ieşire din sărăcie şi pentru respectarea unui principiu al accesului legal la educaţie, vom creşte bursele pentru studenţi şi vom ajunge la 175 lei/student în 2020, la fel cum vom avea locuri la facultăţile rezervate pentru tinerii din mediul rural, selectaţi pe criterii de performanţă şi sociale. Vom lua măsuri pentru dezvoltarea sportului de masă, a infrastructurii şi activităţii sportive în şcoli.

 

 

R: Domnule Preşedinte, ca o concluzie la toate aceste măsuri ce ne puteţi spune?

 

C.R: Programul de guvernare al PSD este bazat şi construit pe respectul şi tratamentul corect pentru toate categoriile sociale. Programul nostru de guvernare îl vizează pe fiecare român în parte, deoarece în viziunea noastră un stat puternic se construieşte împreună cu cetăţenii cărora trebuie să le creăm condiţii, să îi sprijinim şi să le creştem nivelul de trai. Omul şi grija faţă de acestea este componenta esenţială a programului de guvernare.

 

R: Vă mulţumesc!

(Comandat de Partidul Social Democrat Filiala Vâlcea – competitor politic / Cod unic de identificare: 11160007 / Realizat de: Vila Press SRL)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe