|duminică, decembrie 4, 2016
  • Follow Us!

REȚEA DE HACKERI ANIHILATĂ! Escrocherie de 4,5 milioane de euro pe Internet 

DROG RETINUT AREST

Un număr de peste 1000 de persoane din România, Germania, Cehia, Italia, Franţa au fost înșelate cu suma de peste 4,5 milioane euro.

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combaterea a criminalităţii organizate Vâlcea, Piteşti, Cluj, Craiova, Iaşi, Ploieşti, Neamţ, Hunedoara, Dâmboviţa, Buzău, Botoşani, Vrancea, Olt, Vaslui şi Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate au efectuat marți un număr de 64 percheziţii domiciliare în 9 judeţe şi în municipiul Bucureşti arată realitatea.net

Descinderile au avut loc în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de fraudă informatică, fals informatic şi spălare de bani.

În cauză există suspiciunea că în cursul lunii aprilie 2015 suspectul R.I.D a iniţiat pe raza municipiului Bucureşti un grup infracţional organizat, format din 74 de suspecți, care a avut ca scop prejudicierea unui număr de peste 1000 de persoane vătămate din România, Germania, Cehia, Italia, Franţa cu suma de peste 4,5 milioane euro.

La acţiune au participat un procuror german, 3 poliţisti din aceeași țară, precum și reprezentantul român la Europol.

Începând cu luna aprilie 2015 membrii grupului infracţional au deschis în acest sens aproximativ 230 conturi în străinătate şi aproximativ 120 de conturi în România.

S-a reţinut că grupul infracţional era structurat pe 3 paliere:

1. primul palier era format din coordonatorul reţelei şi alţi membrii care racolau persoane, cetăţeni români şi străini, dispuse să deschidă conturi bancare;

2. al doilea palier era format din membri ai grupului infracţional organizat care aveau rolul de a lansa ofertele de bunuri fictive pe diferite site-uri de profil din Europa, de a coresponda cu victimele prin intermediul poştei electronice şi de a le induce în eroare în vederea transferării sumelor de bani corespunzătoare aşa ziselor bunuri pe care le ofereau, în conturile bancare din străinătate puse la dispoziţie de către liderul grupului;

3. al treilea palier era format din membri denumiţi „săgeţi”, care au avut rolul de a deschide conturi bancare în România şi străinătate pe care le puneau la dispoziţia grupului, în schimbul unor sume de bani.

La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Vâlcea vor fi aduse, în vederea audierii, un numar de 74 de persoane.

Leave a Response