Doi țigani din Vâlcea care au transmis pe Facebook spargerea unei maşini s-au ales cu dosar penal

duminică, 13 noiembrie 2016

Doi tineri de etnie romă din Râmnicu Vâlcea, în vârstă de 13 şi 15 ani, sunt cercetaţi de poliţişti pentru furt calificat, după ce au transmis live, pe Facebook, spargerea unui autoturism parcat pe o stradă din municipiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Doi adolescenţi din Vâlcea care au transmis pe Facebook spargerea unei maşini s-au ales cu dosar penal (Imagine: Hepta/ Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, agent principal Loredana Sandu, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că, în urma apariţiei pe o reţea de socializare a unui filmuleţ din care reiese că doi tineri fură dintr-o maşină parcată pe o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea o sumă de bani, Poliţia municipală s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt, fiind sesizată şi Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vâlcea.

"În cauză, au fost efectuate investigaţii, fiind identificate cele două persoane bănuite de comiterea furtului, respectiv doi minori în vârstă de 13 şi 15 ani, ambii din municipiul Râmnicu Vâlcea. Astfel, s-a stabilit că din autoturismul în cauză care avea portierele neasigurate, unul dintre minori a sustras 16 lei. Menţionăm că cele două persoane sunt bănuite de comiterea şi a altor furturi de acest fel”, a spus Loredana Sandu.

Ea a adăugat că în acest caz a fost întocmit dosar penal pentru furt.


"Se continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor doi minori, urmând ca după finalizarea acestora, dosarul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea”, a adăugat reprezentantul IPJ.

Cei doi adolescenţi au transmis în direct spargerea unui autoturism parcat, în urmă cu două zile, titlul transmisiunii fiind "Să vedeţi cum fură marocanu”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe