Șpârle și șopârle, 10.11.2016

miercuri, 9 noiembrie 2016

• Despre hotărârea CEDO în cazul primarului Mircia Gutău a vorbit şi fostul preşedinte Traian Băsescu marţi seara, la o emisiune la TVR. Fostul şef al statului a spus că Gutău a avut parte de un proces incorect pe probe neconcludente, iar procurorii DNA Camelia Sutiman şi Claudia Roşu au falsificat probele din dosar. Însă, Băsescu a „uitat” să spună că el a promovat-o preşedinte la ICCJ pe Livia Stanciu (cea care l-a îngropat pe Gutău) şi că acum are în lucru un dosar penal la Parchetul General instrumentat... de Camelia Sutiman. Pentru „reușitele” sale la ICCJ, Livia Stanciu a ieșit la pensie din funcția de președinte al instanței supreme, și pentru „merite deosebite” a fost promovată la Curtea Constituțională în funcția de judecător! Cine plătește pentru aberația din anul 2010 în cazul Gutău și pentru cea din cazul Rarinca, dacă acesteia din urmă victimă a justiției române i se va admite cererea formulată la CEDO?

• Deşi mai sunt doar 2 zile şi începe oficial campania electorală, Râmnicul este „văduvit” de... panourile electorale. Nici acum nu a fost publicată decizia privind locurile de amplasare a panourilor în municipiu şi regulamentul de folosire a afişelor electorale.

• Aşadar, consilierul judeţean „liberal” Ştefan Prală va fi numit în postul de administrator special al CET Govora, cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean de luni, 14 noiembrie. Pentru Prală este o adevărată „afacere” numirea în această funcţie, de unde va încasa un onorariu de peste 2.000 euro pe lună, faţă de cei 200 euro, cât reprezintă indemnizaţia lunară de consilier judeţean. Cele două posturi sunt incompatibile şi, de aceea, Ştefan Prală va pierde fotoliul de consilier judeţean.

• Probabil din inconştienţă, consilierii municipali liberali erau gata-gata să-i facă „de petrecanie” colegului lor din partid, primarul din Călimăneşti, Florinel Constantinescu. Trei din patru consilieri PNL au absentat de la şedinţa extraordinară a Consiliului Local al Râmnicului, atunci când s-a supus la vot cererea edilului şef din Călimăneşti de acordare a unui sprijin financiar de 700.000 lei, şi a lipsit puţin ca să nu existe cvorum de prezenţă cerut de lege. Cei trei consilieri liberali pe care electoratul trebuie să-i „cunoască” sunt: Grigore Crăciunescu, Mircea Poenaru şi Dumitru Vîlcu.

• Zilele trecute, BEJ Vâlcea a decis includerea în Biroul Electoral de Circumscripţie a reprezentantului propus de Partidul Uniunea Salvaţi România, respectiv a lui Bogdan Liviu Rentea şi scoaterea din BEJ Vâlcea a reprezentantului propus de Alianţa Noastră România, respectiv a lui Stelian Octavian Manu. BEJ a ţinut cont că Uniunea Salvaţi Romania a depus liste complete de candidaţi, respectiv 12 candidaţi, din care 4 pentru Senat şi 8 pentru Camera Deputaţilor, iar ANR a propus doar 10 candidaţi, din care 4 pentru Senat şi 6 pentru Camera Deputaţilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe