Liberalul vâlcean Victor Giosan a mai primit un os de ros: a fost numit în CA la Compania Naţională de Investiţii Rutiere

miercuri, 9 noiembrie 2016

Liberalul vâlcean Victor Giosan a mai primit un os de ros: a fost numit în CA la Compania Naţională de Investiţii Rutiere

Miercuri, 9 noiembrie, Guvernul a aprobat un memorandum privind participarea liberalului vâlcean Victor Giosan (consilier de stat în cadrul Cancelariei primului-ministru) în calitate de membru provizoriu în Consiliul de administraţie al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere, unitate care funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor, până la finalizarea procedurilor de selecţie conform OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016. În luna septembrie, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care reorganiza CNADNR şi înfiinţa Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR), o companie distinctă pentru gestionarea infrastructurii rutiere. În acelaşi timp, CNADNR îşi schimba denumirea în CNAIR (Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere). CNIR se ocupă de proiectele de dezvoltare a infrastructurii de transport rutier potrivit necesităţilor de deplasare a cetăţenilor şi de circulaţie a mărfurilor în condiţii de siguranţă, cu atingerea unor timpi de deplasare comparabili cu cei din Uniunea Europeană şi asigurarea confortului în trafic. Capitalul social iniţial al CNIR este în valoare de 50 milioane de lei şi este subscris şi integral vărsat în numerar de statul român până la data de 30 noiembrie 2016, în calitate de acţionar unic care îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin Ministerul Transporturilor, în calitate de reprezentant legal al statului român. Cât îl priveşte pe Victor Giosan, trebuie să spunem că acesta a fost numit la sfârşitul anului trecut în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei Primului-ministru. Giosan este printre puţinii politicieni vâlceni ce deţin un CV profesional impresionant la nivel naţional şi chiar internaţional. Giosan este consultant internaţional în management public, descentralizare fiscală, finanţe publice, analiza politicilor publice şi planificare strategică, autor şi co-autor a numeroase studii şi articole în domeniu publicate în cinci ţări. A fost consilier municipal şi viceprimar la Râmnicu Vâlcea, subprefect de Vâlcea, secretar de stat la SGG. În această ultimă funcţie a coordonat Direcţia de Politici Publice în procesul de fundamentare şi implementare a sistemului de planificare strategică şi analiză a politicilor publice la nivelul administraţiei publice centrale. Vâlceanul a lucrat în programe de consultanţă ale Băncii Mondiale, Comisiei Europene, Consiliului Europei, etc.
(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Liberalul vâlcean Victor Giosan a mai primit un os de ros: a fost numit în CA la Compania Naţională de Investiţii Rutiere”

  1. Obrazul subtire cu salariu mare se tine. Daca ar mai face si cite ceva acolo unde sunt numiti , ce bine ar fi. Asa insa iau banii si asteapta sa pice din cer. Pacat ca aceasta tara a ajuns pe mina ciolanistilor si impostorilor. Sa nu uite ca tortionarii fac puscarie dupa 50 de ani. Asa sa ne ajute Dumnezeu si in cazul lor. Dar sa nu mai asteptam atitia ani.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe