Eugen Neață (PSD), un deputat pe care vâlcenii se vor putea baza!

sâmbătă, 5 noiembrie 2016

Eugen Neață, candidat PSD pentru Camera Deputaților, este un om pe care vâlcenii se vor putea baza. 

Oamenii, în general, vâlcenii, în special, sunt foarte importanți pentru mine. În întreaga mea carieră am colaborat cu oameni, pentru oameni, aproape de aceștia. Le-am cunoscut problemele și în măsura în care mi-a stat în putință, totdeauna le-am venit în ajutor.
Am început activitatea de jos și am crescut odată cu Vâlcea, cu vâlcenii. Ceea ce sunt acum, am ajuns datorită lor. Ei, vâlcenii, sunt importanți pentru mine, sunt prietenii mei, sunt vecinii mei, sunt oameni care mă cunosc și știu că-i iubesc, că pot face lucruri bune pentru ei, că am pregătirea și determinarea necesară pentru a aduce plus-valoare și echilibrul atât de necesar în viața lor.
În concluzie, cred în inteligența și simpatia vâlcenilor, oamenilor în general – am câștigat-o în timp prin ceea ce am făcut, prin ceea ce fac.
Tinerețea, de care încă mă bucur, seriozitatea, profesionalismul, implicarea mea permanentăîn rezolvarea unor probleme ale comunității și, de ce nu, felul meu de a fi sunt tot atatea motive pentru care vâlcenii mă vor vota! - spune Eugen Neață, candidat PSD la Camera Deputaților.

14572425_1131489086888813_2567333389492896625_n 14910459_1265643243499890_3477035964348949481_n 14925701_1265634683500746_6715117544947188765_n

Generatiile care au construit aceasta tara trebuie respectate. Noi, echipa PSD Valcea, vom respecta dorintele acestor generatii! Eu cred in Romania! Indrazneste si tu sa crezi!

14947814_1131489013555487_8884491999345310880_n 14980579_1265643350166546_1418278572113863167_n

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe