PREOȚII DIN PROTOIERIA RÂMNICU-VÂLCEA SUSȚIN CAMPANIA DE DONARE DE SÂNGE

marți, 1 noiembrie 2016

Preoții din Protoieria Râmnicu-Vâlcea susțin campania de donare de sânge

Campania “Donează sânge, salvează o viață!” se desfășoară în aceste zile în Arhiepiscopia Râmnicului.
Astăzi, 31 octombrie, preoții din Protopopiatul Râmnicu-Vâlcea împreună cu credincioși din parohii au donat sânge pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință în spitalele din România.

„Implicarea preoților din Protoieria Râmnicu-Vâlcea în campania de donare de sânge descoperă dragostea slujitorilor Bisericii față de persoanele aflate în suferință și care au nevoie în mod vital de transfuzii sanguine. Mărturiile oamenilor suferinzi care urmează să fie operați, ale celor care suferă de cancer sau care fac radioterapie, sunt cutremurătoare. Dincolo de suferința fizică este și suferința familiei, care face sacrificii mari pentru ajutorarea celui aflat în suferință, iar pentru aceștia solidaritatea devine lucrul cel mai prețios. Atunci când te găsești în situația de a primi sânge de la un donator, este copleșitor gândul că o persoană, necunoscută ție de cele mai multe ori, ți-a donat în mod benevol sânge. Păstrăm în permanență gândul acesta că trebuie să învățăm să fim recunoscători celor care se îngrijesc de sănătatea noastră dar, în același timp, recunoștința și rugăciunea trebuie să se îndrepte și către cei care săvârșesc binele însă rămân necunoscuți nouă”, a precizat Părintele Dan Cârstea, preot la Spitalul Nr. 2 din Râmnicu-Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe