|sâmbătă, decembrie 3, 2016
  • Follow Us!

DESPRE PENITENCIARE ȘI DEȚINUȚI 

puscarie

 

De ceva vreme, în media se tot discută despre penitenciarele românești și cei care le populează. În general, concluzia este că pușcăriile din România sunt adevărate lagăre de exterminare a deținuților, cei care le conduc fiind niște brute corupte și care fac la locurile lor de muncă “ce  vrea mușchiu’ lor”. Un raport al avocatului poporului zugrăvește în termeni sumbri situația. Numeroși avocați cu notorietate s-au oferit “pro bono” să acorde asistență juridică deținuților cărora li se încalcă în mod sistematic drepturile. Inspecțiile guvernamentale în penitenciare sunt formale, conducerile lor prezentându-le inspectorilor doar ceea ce vor ei să vadă, după care trag împreună un chef monstruos, ba, unii inspectori se aude că mai pleacă de acolo și “mânjiți” corespunzător, pentru ca raportul lor să fie… corespunzător, adică favorabil conducerilor penitenciarelor.

Vă mai amintiți cum fostul ministru al justiției Cazanciuc a ieșit pe posturile de televiziune si se smiocăia ca un copil mucios și neajutorat că nu are ce face, sunt prea puține locuri în pușcării și de aici rezultă toate problemele? Mocofanul era chemat să le rezolve și nu să se vaicăre! Nici cu actuala ministresă a justiției “nu mi-e rușine”, deoarece “calcă rău în străchini”, deh, la cât este de pregătită profesional, nu poți să spui decât că “de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere”.

Ei, bine, uite eu, un neica nimeni în materie de justiție și de penitenciare le ofer mocofanilor de guvernanți, dar și mocofanilor de parlamentari o soluție… “la mintea cocoșului” (iarăși “de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere”, căci se pare că ipochimenii aceștia nici pe aceea n-o au!). Soluția mea este una extrem de simplă, și a nume  în pușcării nu trebuie să stea decât două categorii de infractori: criminalii și violatori! Atât! Pentru hoți și alte categorii de infractori, pedeapsa să constea în confiscarea parțială sau totală a averii, corespunzător cu prejudiciul creat (celebra și mult discutata recuperare a ceea ce s-a furat) și condamnarea la un număr de ani de muncă în folosul comunității, dar nu oricum, ci îmbrăcați în zeghe de pușcăriaș! În rest, să fie liberi, alături de familiile lor. Alo, parlamentarii  “lu’ pește prăjit” și guvernanți, actuali și viitori, se aude?

Așadar, ce a-ți zice dacă demolatorului combinatului chimic “Oltchim” i s-ar confisca toată averea (inclusiv cea ascunsă prin bănci din străinătate!) și l-am vedea câțiva ani de zile în zeghe, muncind la “Spații verzi” prin Râmnicu Vâlcea? Și de același “tratament” să se bucure toți acoliții lui, politicienii și ziariștii care au pus pe butuci mândria industriei chimice românești și cel mai mare și mai profitabil combinat chimic din sud-estul Europei! Dar, stai, că individului “nu i s-a mișcat niciun fir de păr din cap” până acum! De ce oare? Nu cumva pentru că dacă el va cădea în groapă, va trage pe mulți după el?

Vă vine să credeți că tot eu am o soluție radicală pentru mocirla în care se zbate România de ani de zile? Căci, s-o spun pe-aia dreaptă: statistic vorbind, suntem o țară de lichele și de secături, onoare excepțiilor, mult prea puține însă pentru a schimba ceva și care nu fac decât să “confirme regula”! Așadar, care este soluția mea? Pentru început: justificarea fiecărui leu câștigat de către toți cetățenii României, iar tot ceea ce nu poate fi justificat, bani și bunuri mobile și imobile, să se confiște! Desigur, concomitent cu adoptarea unei astfel de legi să se adopte și o legislație corespunzătoare a salarizării, funcție de calitatea și cantitatea muncii depuse. Căci, ce avem noi astăzi? Salarii și pensii uriașe pentru unii și de mizerie pentru alții, cei mai mulți. Eu, persoană cu handicap neuromotor congenital fiind, am lucrat 25 de ani numai în gr. I-a de muncă (cercetare chimică, substanțe cancerigene, încât acum, când scriu aceste rânduri, eu știu de ce voi… crăpa!) și am o pensie de cel puțin 10 ori mai mică decât a unui fost procuror sau judecător! Ba, astăzi, 30.10.2016, am aflat cu stupoare că un fost magistrat din Pitești are o pensie de 9000 de euro, adică, peste 400 de milioane de lei vechi! Oare acești pensionari au un creier și o cultură de 10-25 de ori mai mari decât ale mele? Și ce au făcut atât de măreț acești pensionari încât să merite (nici pe departe!) pensiile astea uriașe? Și, culmea culmilor, la Coana Justițica de la Românica dreptatea continua să fie o marfă care se vinde la licitație: o are cine dă mai mult! Eu am dat ani de zile o pâine bună de mâncat la sute și chiar mii de oameni prin aplicarea în producție a rezultatelor cercetărilor și brevetelor mele de invenție, pentru ca acum să am o pensie de mizerie! Cum naiba să nu strig pe toate drumurile: “Țară de lichele, țară de secături!”?

Dacă s-ar vrea, țara asta ar putea devni rapid o țară normală, o țară demnă, o țară respectată în lume! Dar… nu se vrea! Acesta este tristul adevăr!

Recent, au avut loc la Râmnicu Vâlcea și Măciuca “Zilele Dumitru Drăghicescu”. Deși nu mi s-a dat cuvântul sau, mai bine zis, nu s-a vrut să mi se dea cuvântul, iată ceea ce aș fi spus:

  1. Faptul că Dumitru Drăghicescu este mai cunoscut și apreciat mai mult în străinătate decât în țară, se explică prin aceea că nouă, românilor, nu ne place să discutăm despre defectele noastre de caracter ca naţie, darămite să le mai şi recunoştem! Aşa că, ele au soarta gunoiului vârât sub preş: nu se văd/recunosc, dar ele există şi, din nefercire, ne influenţează permanent viaţa!
  2. Este aproape imposibil ca un bolnav să se vindece, dacă, mai întâi, el nu recunoaşte că este bolnav! Patologiile psihiatrice sunt cel mai bun exemplu în acest sens. Poporul român se comportă, în marea sa majoritate, exact ca un bolnav psihic: nu ar recunoaşte că este bolnav „nici dacă-l pici cu ceară”! Dimpotrivă, clamează „ca din gură de şarpe” că alţii sunt bolnavi, nu el! El este grozav şi nemaipomenit, ce să facă, săracul, dacă alţii „îi portă sâmbetele” tocmai pentru că el este atât de grozav şi atât de nemaipomenit?!
  3. Poporul român are multe calităţi, dar cu mult mai multe defecte. Cel mai detestat defect al său este, cred, prostia fudulă. Şi asta în ciuda faptului că tot el este creatorul superbei zicale: „Prostu’ până nu-i fudul, parcă nu e prost destul!”.
  4. Nu plaiurile noastre sunt mioritice, ci cei care le populează şi care ştiu ca nimeni alţii „a-şi da cu stângu’-n dreptu'”: cât de idiot trebuie să fii pentru ca, aflând că în noaptea următoare vei fi ucis, tu să nu faci altceva decât să începi a te văicări? Da… suntem mioritici… Din păcate!
  5. Cei mai mulţi dintre români sunt convinşi că noi suntem frumoşi, harnici şi deştepţi, nu! – cei mai frumoşi, cei mai harnici şi cei mai deştepţi de pe faţa Pământului, ce să facem însă dacă tot restul omenirii nu există decât pentru a ne face nouă rău! Nu i-ar trece niciunuia dintre aceştia prin cap că, dacă cineva îşi bate joc de el, o face pentru că poate şi pentru că are de cine-şi bate joc, iar pentru asta singurul vinovat este el!
  6. Noi, românii, nu am progresat de-a lungul istoriei decât împinşi de la spate, dar şi atunci – doar în două cazuri: când am avut parte de nişte conducători geniali sau când am fost conduşi de străini. Faptul că prima universitate din spaţiul românesc a apărut (1860, Iaşi) la mai mult de o jumătate de mileniu după Universitatea din Praga (1348), este, probabil, primul argument care susţine această tristă constatare.
  7. Complexul de inferioritate al celor mai mulţi dintre conaţionalii noştri se relevă cel mai pregnant prin protocronismul lor exacerbat, grevat masiv de ignoranţă şi infantilism, prin care ei caută să se convingă şi să convingă pe şi pe alţii (cei pe care nu reuşesc să-i convingă sunt, desigur, trădători de neam şi ţară), că strămoşii noştri s-au aflat la originea civilizaţiei planetare, dar, în acelaşi timp, şi că, la nivel mondial, există o conspiraţie care încearcă să ascundă acest lucru, ce mai – că restul omenirii nu există decât pentru a ne oculta nouă întâietea în orice domeniu. Această beţie colectivă cu amăgiri oculte a devenit în mod clar un caz de patologie psihiatrică! Şi ne mai mirăm că suntem trataţi în consecinţă… Mai grav este însă faptul că tocmai această patologie psihiatrică naţională s-ar putea să ducă la dispariţia noastră ca naţiune.

Marian Pătrașcu

30.10.2016

Leave a Response