Fostul primar Emilian Frâncu – GAURĂ ÎN BUGETUL LOCAL de peste un miliard de lei!

miercuri, 26 octombrie 2016

 

Zilele trecute, Primăria Râmnicului a comunicat că, prin Decizia Curţii de Conturi nr. 22/25 iulie 2014, s-a dispus luarea măsurilor pentru stabilirea întregii întinderi a prejudiciului adus bugetului local al Primăriei, prin plata sumei de 129.613 lei reprezentând bunuri în natură acordate cu încălcarea prevederilor legale şi a sumei de 57.300 lei reprezentând cheltuieli de protocol peste limitele prevăzute de actele normative în vigoare, stabilirea persoanelor răspunzătoare şi recuperarea acestuia în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Cu privire la aceste măsuri, Consiliul Local a fost informat în şedinţa din data de 27 februarie 2015. Ulterior, împotriva acestei decizii s-a formulat contestaţie la instanţa de contecios administrativ şi fiscal, contestaţie ce a fost respinsă prin Decizia civilă din 25 martie 2016 a Curţii de Apel Piteşti. Urmare a soluţiei pronuntate de către instanţa de judecată, măsurile dispuse de Curtea de Conturi cu privire la prejudiciul constatat au rămas definitive, astfel că prin Dispoziţia primarului nr. 1335/2016 s-a constituit colectivul de lucru care să analizeze şi să stabilească întreaga întindere a prejudiciului la zi, dispusă prin Decizia Curţii de Conturi nr. 22/25 iulie 2014. În luna august 2016, Camera de Conturi Vâlcea a transmis Primăriei Râmnicului decizia de prelungire a termenului pentru realizarea măsurilor dispuse prin Decizia nr. 22/25 iulie 2014, până la data de 30 noiembrie 2016, aceasta în urma întocmirii raportului din 15 iulie 2016. Din analiza şi calculul efectuat de către colectivul de lucru menţionat mai sus, rezultă că au fost distribuite pachete cu produse alimentare, după cum urmează: 1310 pachete cu produse alimentare cu ocazia sărbătorilor Pascale din anul 2013; 2200 de pachete cu produse alimentare cu ocazia sărbătorilor de Crăciun din anul 2013. În consecinţă, urmează să fie recuperată suma plătită şi actualizată reprezentând contravaloarea pachetelor cu produse alimentare distribuite cu ocazia sărbătorilor de Paste şi de Crăciun din anul 2013, după cum urmează: pentru pachetele distribuite cu ocazia sărbătorilor Pascale suma de 89.449 lei, din care 35.289 lei reprezentând contravaloarea foloaselor necuvenite până la data de 31 octombrie 2016; pentru pachetele distribuite cu ocazia sărbătorilor de Crăciun suma de 119.152 lei din care 43.736 lei reprezentând contravaloarea foloaselor necuvenite până la data de 31 octombrie 2016. Până la data de 30 noiembrie 2016, Primăria Râmnicului are obligaţia comunicării Camerei de Conturi Vâlcea a modului de aplicare a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 22/25 iulie 2014, iar colectivul de lucru numit prin Dispoziţia primarului nr. 1335/2016 a informat Consiliul Local că instituţiile, serviciile şi societăţile comerciale subordonate Consiliului Local au obligaţia recuperării prejudiciului, după cum urmează: teatrul Ariel suma de 8.385 lei; Filarmonica Ion Dumitrescu suma de 8.125 lei; Direcţia de Protectie Socială suma de 5.075 lei; Poliţia Locală suma de 13.868 lei; Cantina de Ajutor Social suma de 979 lei; Serviciul Administrare şi întretinere Străzi suma de 5075 lei; societatea Pieţe Prest SA suma de 43.400 lei; socieatatea ETA SA suma de 24.267 lei. Recuperarea prejudiciului în sumă de 30.431 lei de la personalul din cadrul aparatului de specialitate al primarului se va face prin dispoziţie a primarului. Recuperarea prejudiciului în suma de 57.000 lei reprezentând contravaloarea celor 1037 de pachete cu produse alimentare, distribuite cu ocazia sărbătorilor de Paşte şi de Crăciun din anul 2013, unor asociaţii, fundaţii, parohii, se va face prin intermediul instanţei de judecată, în timp ce recuperarea prejudiciului în sumă de 57.000 lei reprezentând cheltuieli de protocol peste limita prevăzută de judecată. În anul 2013, când au avut loc neregulile primar era liberalul Emilian Frâncu, ceea ce înseamnă că acesta este suspectat de crearea unui prejudiciu bugetului local de 114.000 lei (57.000 + 57.000) sumă ce va fi plătită de Frâncu până la sfârşitul lunii noiembrie 2016.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Fostul primar Emilian Frâncu – GAURĂ ÎN BUGETUL LOCAL de peste un miliard de lei!”

  1. Institutiile statului sa recupereze paguba de la individ , pentru ca lacomia l-a coplesit. Nu inteleg de ce a dorit sa fie primar , atita timp cit stia ca nu se poate abtine de la spaga. Daca a vrut sa-i faca pe plac buicanului , isi merita soarta. Nici mititica se pare ca nu l-a lecuit pe jeg , avind in vedere ca vrea din nou in politica. Crede ca a mai ramas ceva si pentru el. Nu , ca a luat cristi tot.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe