Detector de metale comercializat ilegal, confiscat de poliţişti

joi, 13 octombrie 2016

 

Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Vâlcea au început o anchetă privind un bărbat  de 52 de ani care ar fi comercializat un detector de metale, fără autorizaţie.

În urma verificărilor, a reieşit că bărbatul în cauză nu deţinea autorizaţie pentru comercializarea bunului. Faţă de acesta, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comercializare a detectoarelor de metale, fără autorizaţie.

Detectorul de  metale deţinut contrar prevederilor legale a fost ridicat în vederea confiscării.Valoarea detectorului de metale deţinut de cel în cauză a fost estimat la peste 2500  de lei.

 

De la începutul anului, poliţiştii vâlceni au confiscat 7 detectoare de metale, fiind întocmite 3 dosare penale şi aplicate 4 sancţiuni contravenţionale.  Poliţia Română continuă acţiunile pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului cultural naţional. IPJ Vâlcea reaminteşte faptul că în conformitate cu OG 43/2000, art. 5, alin. 10, persoanele care deţin/comercializează detectoare de metale sunt obligate să obţină, în prealabil, autorizaţie de la autorităţile competente.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe