|duminică, martie 26, 2017
  • Follow Us!

Profitul Oltchim pe 2015 şi 2016 nu există! Veniturile de miliarde de lei, făcute din pix! 

oltchim_03009300_91202700

 

 

Statul cosmetizează fără ruşine adevărata situaţie a companiei Oltchim, una dintre cele mai mari societăţi petrochimice din România şi din sud-estul Europei. Profitul anunţat pentru anul 2015 este inexistent, făcut doar prin mutări contabile dintr-o categorie într-alta, proceduri care au adus şi mai multe pierderi. Revista Capital a obţinut un audit realizat de unul dintre creditorii Oltchim, iar situaţia este absolut dezastruoasă. Asta în contextul în care ministrul Economiei Costin Borc a anunţat că Oltchim este scoasă la vânzare pe bucăţi, prin nouă pachete de active, procesul de selecţie fiind estimat a se finaliza până la finele acestui an. Pe româneşte, profitul de aproape 2,3 miliarde de lei în 2015 al Oltchim, este făcut din pix, printr-un transfer contabil prin care societăţii i se permite să înregistreze drept venit valoarea datoriei acceptate de creditori a fi tăiată. „Prin exluderea acestui venit, societatea este pe pierdere”, se arată în document. Respectiv administratorul judiciar Gheorghe Piperea a negociat cu cei care trebuie să recupereze sume de la Oltchim să reducă datoria. Aceştia au acceptat tăierea a 2,37 mialiarde de lei din totalul de 3,45 miliarde de lei. Suma a fost trecută la venit, ca şi cum banii ar fi intrat în conturile combinatului. Oltchim trebuie acum să plătească impozit pe venit pentru o sumă care nu a fost niciodată încasată.

Oltchim datorează un impozit de 32 milioane lei pe profitul obţinut din ştergerea de datorii. Potrivit legislaţiei privind insolvenţa, precum şi Codului Fiscal, anularea de datorii reprezintă venit scriptic al perioadei în care a survenit operaţiunea, venit care influenţează rezultatul înregistrat de compania debitoare. Acest impozit va fi însă achitat doar după vânzarea participaţiei statului la Oltchim. În primul semestru din 2016 situaţia s-a repetat. Însă banii au fost tranferaţi din altă categorie contabilă într-alta. „Profitul net de 18,6 milioane de leianunţat în prima jumătate a anului 2016, potrivit rapoartelor neauditate, se bazează pe o activitate operaţională în creştere faţă de anii precedenţi dar şi pe un ajutor contabil în valoare de 23 de milioane de lei, fără de care rezultatul final ar fi fost unul negativ. Cei 23 de milioane de lei reprezintă, conform situaţiilor financiare neauditate la iunie 2016, un venit profenit dintr-i reversare a unei amortizări a activelor fixe, ce nu este excplicată de Oltchim”, de arată în documentul obţinut de Capital.”De altfel, lipsa explicaţiilor unor sume semnificative este o contantă în majoritatea situaţiilor financiare publicate de Oltchim de-a lungul timpului”, se mai arată în aceaşi document.

Statul a încercat în mai multe rânduri privatizarea Oltchim, dar fără succes. La ultimul termen, din decembrie 2014, niciun investitor nu şi-a exprimat interesul să preia compania cu 2.000 de salariaţi. La începutul 2016, Oltchim a primit trei scrisori de intenţie pentru privatizare din partea unei companii din China şi a două din România, dar negocierile au eşuat, au spus oficialii guvernamentali. Ultima variantă de privatizare se referă la un proces competitiv de vânzare a activelor societăţii, grupate în mai multe pachete, la acest moment avându-se în vedere de către societate nouă astfel de pachete de active, potrivit companiei. Însă statul vinde practic la orb activele companiei, fără o analiză detaliată din care să reiasă profitabilitatea fiecărei subcomponente din paleta de produse ale Oltchim şi în funcţie de rezultat, să alinieze oferta cu cerinţele actuale ale pieţei. Potrivit raportului de audit citat, din utilajele existente, 70% sunt nefuncţionale, ori din cauza lipsei de cerere de produse , ori din cauza imposibilităţii tehnice de repornire. „Pentru orice cumpărător, valoarea acestor active este foarte importantă, de aceea o mai mare transparenţă în privinţa informaţiilor prezentate în datele financiare ale Oltchim, nu am reuşit să descoperim ce anume produce fiecare intalaţie, iar pentru cele care sunt în funcţiune, dacă producţia obţinută de fiecare utilaj/instalaţie este profitabilă sau nu”, se arată în document. De asemenea, în rapoartele Oltchim, nu există nicio lămurire cu privire la obligaţiile de mediu pe care instalaţiile le poartă, se mai arată în raport. Acestea erau, la finalul anului 2015, în valoare de 100 milioane de lei, „cifră care nu este înregistrată în contabilitate”, dar care va fi moştenită de investitorul care va cumpăra compania după privatizare.

Alexe Chirilă (www.capital.ro)

One Response to Profitul Oltchim pe 2015 şi 2016 nu există! Veniturile de miliarde de lei, făcute din pix!

  1. olteanu

    Asemenea performanta economica, PROFITUL OLTCHIM 2015/2016 nu putea trece asa cu una cu doua, eminentele cenusii actuale din fruntea societatii, punand de o AGAPA ISTORICA. Nu aveau motiv mai bun, si au dat startul pomenilor electorale pnl-iste, deoarece si au adus aminte ca trebuie sa aniverseze 50 ani de la infiintarea OLTCHIMULUI pe 21 octombrie 2016 la POSADA valceana a CAZANESTILOR , cu cca.500 de invitati electori si reprezentanti locali.Personalul activ a fost palmuit cu micul, berea si fraierul in bonurile valorice de de 1si 5 lei OLTCHIM in septembrie 2016 , la un strand din Ostroveniul Valcii. Amnezia totala de care dau dovada conducatorii societatii, este ca actul de nastere al unitatii dateaza la 15 mai 1966, iar prima sectie de productie CLOROSODICE, a fost pusa in functiune la data de 29 iulie 1968.Aceasta data,a generat si condus ,sarbatorirea ZILEI CHIMISTULUI in a doua sambata din luna IULIE a fiecarui an, pana in 2011,cand altcineva conducea destinele societatii.Poate au uitat actualii conducatori, ca la cei 40 ani ai societatii, s-au aniversat in iulie 2006. O palma mai mare,data pe obrazul celor care au pus umarul,la nasterea societatii in 1966-1968, chimisti, constructori etc. nici ca se putea da. Traiasca metengul electoral al tineretului liberal Oltchim, in frunte cu saful flotilei autoturisme ,(recent achizitionate prin incredintare directa de la dealerul valcean PROMOTOR.) pentru conducatorii societatii.

     

Leave a Response