Constantin Rădulescu, un președinte activ: primirea unei delegații din Ucraina și acordarea de audiențe publice

marți, 27 septembrie 2016

Începutul de săptămână a fost marcat, la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea, de vizita unei delegaţii conduse de doamna primar Elena Nandriş din localitatea Mahala din Ucraina, însoţită mai mulţi membri ai Consiliului Local al comunei şi un reprezentant din partea televiziunii naţionale Chişinău.

Situată lângă Cernăuţi, localitatea Mahala numără 7200 de locuitori, 98% dintre aceştia fiind români.

"Am primit cu mare bucurie şi emoţie delegaţia din localitatea Mahala! Cred că noi cei care suntem aici, în România, trebuie să facem posibil ca, măcar o dată pe an, aceşti oameni să vină în ţară, unde să se simtă acasă alături de fraţii lor români.
Doamna Elena Nandriş, primarul localităţii, are un suflet minunat şi m-a impresionat profund modul în care a vorbit despre ţară şi despre valorile naţionale.
Cred că avem de învăţat de la aceşti oameni şi mi-am propus ca, împreună cu domnii primari din localităţile Pesceana şi Amărăşti, măcar o dată pe an, să invităm o delegaţie din Mahala, chiar de copii şi tineri, la noi la Vâlcea!".

Acest început de săptămână a fost marcat şi de primele audienţe publice pe care Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea le va organiza lunar. Startul a fost dat în comuna Suteşti, iar audienţele au reprezentat o noutate în acest domeniu al relaţiei dintre instituţie şi cetăţean.
Deoarece în prima parte a programului de audienţe Preşedintele Consiliului Judeţean a mers la locuinţele unor cetăţeni pentru a acorda audienţe, în partea a doua a programului de audienţe, alături de doamna primar Carmen Lixandru Florentina, domnul Constantin Rădulescu a fost prezent, împreună cu angajaţi din aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean, la sediul primăriei Suteşti, pentru a acorda audienţe.

"Problemele sunt diverse şi ţin de viaţa de zi cu zi a oamenilor. Chiar dacă unele dintre solicitări sau sesizări nu ţin de instituţia noastră, avem datoria să îi îndrumăm şi să-i ajutăm pe oameni.
Mi-au fost semnalate, din nou, problemele legate de ravagiile pe care le fac porcii mistreţi în recolte, probleme legate de infrastructura de drumuri, dar şi o serie de dificultăţi pe care oamenii le întâmpină în relaţia, spre exemplu, cu Ocolul Silvic.

Astfel, potrivit solicitărilor cetăţenilor, am constatat că, deşi suntem în prag de iarnă şi oamenii au nevoie de lemne, aceştia sunt purtaţi din uşă în uşă pentru a obţine aprobări.
De asemenea, ne-a fost solicitată implicarea în repartizarea unui cadru didactic specialist logoped, deoarece în comuna Suteşti sunt mai mulţi copii care au nevoi speciale.
Interesant este că mulţi dintre cetăţenii prezenţi la audienţe s-au arătat preocupaţi de modul în care arată localitatea şi au solicitat să fie dispuse măsuri prin care să fie implicaţi toţi locuitorii în îngrijirea spaţiilor din faţa propriilor gospodării, fapt ce ar duce la înfrumuseţarea comunei.
Îi mulţumesc doamnei primar pentru modul în care am reuşit să organizăm aceste prime audienţe publice!" - Constantin Rădulescu, Preşedinte Consiliul Judeţean Vâlcea.


Compartimentul Comunicare şi Relaţii Publice-CJ VÂLCEA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe