|marți, mai 23, 2017
  • Follow Us!

Oltchim a scos la licitaţie 64 de camere din Căminul de nefamilişti din Traian. Chiriaşii au drept de preemţiune 

oltchim1

 

Conducerea Oltchim a anunţat oficial zilele trecute că, până în data de 31 octombrie 2016, la registratura societăţii Oltchim SA se primesc cereri de cumpărare a camerelor de la actualii titulari ai contractelor de închiriere a locuinţelor din Căminul nr. 3 situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Mihai Viteazu nr. 45 (cartier Traian), în conformitate cu regulamentul privind procedura generală de vânzare a camerelor din Căminul de nefamilişti nr. 3. Numărul de camere din Căminul de nefamilişti nr. 3 care se vor vinde este de 64. Pot depune cereri de cumpărare doar actualii titulari ai contractelor de închiriere care au şi calitatea de salariaţi ai societăţii Oltchim SA şi doar pentru camera în care locuiesc. Oltchim SA va verifica realitatea declaraţiilor titularului de contract cu privire la faptul că locuieşte în camera închiriată. Vânzarea camerelor se va realiza prin licitaţie. În cadrul licitaţiei, actualii titulari ai contractelor de închiriere, care locuiesc în cameră, vor avea drept de preemţiune pentru preţ egal, exclusiv pentru camera în care au locuit în calitate de locatar. Tranzacţia va face obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiată prin notar public, în forma autentică. Cheltuielile de vânzare-cumparare vor fi suportate de cumpărător. Toţi actualii deţinători ai camerelor din Căminul de nefamilişti nr. 3 au obligaţia semnării de luare la cunoştinţă a prezentului comunicat. Locuinţele din Căminul de nefamilişti nr. 3 reprezintă locuinţe destinate închirierii pentru salariaţii societăţii Oltchim SA, repartizate prin cerere aprobată de conducerea societăţii Oltchim SA. Vânzarea locuinţelor se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, republicată şi actualizată, privind procedura insolvenţei şi al regulamentului aprobat de creditori, prin licitaţie. Vânzarea locuinţelor din Căminul de nefamilişti nr. 3 se realizează doar la solicitarea actualilor locatari care deţin concomitent şi calitatea de salariaţi ai societăţii Oltchim SA şi doar pentru camera în care locuiesc. În cadrul licitaţiei, aceştia vor avea drept de preemţiune pentru preţ egal, exclusiv pentru camera în care au locuit în calitate de locatar. Locatarul, odată ce a solicitat să-i fie scoasă camera la vânzare, nu va putea mai putea retrage cererea, camera urmând a fi vândută conform procedurii de vânzare aprobată de creditori. Camerele vor fi scoase la vânzare în ordinea în care au fost înregistrate la registratură cererile de cumpărare formulate de către actualii locatari. Dacă până la data limită nu vor fi înregistrate cele 64 de cereri, licitaţiile vor porni pentru camerele solicitate spre vânzare în condiţiile regulamentului şi cel apropat de creditori. Pentru diferenţa până la 64 de camere se va acorda un nou termen de depunere a cererilor, nu mai mare de 90 de zile de la data finalizarii primului termen, respectiv 31 octombrie 2016. Cererile vor fi înregistrate în ordine cronologică, însă la atingerea numărului de 64 de cereri de vânzare, înscrierea camerelor spre vânzare va fi oprită. Până la încasarea integrală a preţului camerei şi semnarea contractului de vânzare-cumpărare între societatea Oltchim SA şi cumpărător, locatarul va achita lunar chiria şi utilităţile către societatea Oltchim SA.

(Petre Coman)

Leave a Response