|duminică, octombrie 22, 2017
  • Follow Us!

 Activitate susţinută a preşedintelui Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu, în ultimele 30 de zile 

costi radulescu_psd_1

 

 

În zilele de 1 şi 2 septembrie 2016 preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, împreună cu conducerea RAJDP Vâlcea au efectuat o deplasare în teren pentru a analiza starea tehnică în anumite zone de drumuri judeţene şi comunale, afectate de Inundaţii. Urmare acestei vizite de lucru au fost identificate unele probleme, cum ar fi la DJ 703M Perişani – Cornet, L=11,0 km, DC 14 Dângeşti – Surdoiu, L=2,5 km, DJ 703N Berislăveşti – Dângeşti, DC 79 Roşiile – Grădiştea, L = 9,28 km DJ 643 B Diculeşti – Valea Mare – Măciuca, fiind dispuse măsuri tehnice, potrivit competenţelor legale, pentru fiecare dintre structurile prezente la faţa locului. În data de 06 septembrie 2016 Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu, a avut la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea o întâlnire de lucru cu conducerile RAJDP Vâlcea şi ABA OLT, în scopul verificării, potrivit competentelor legale ale fiecărei structuri, a stării tehnice a unor drumuri judeţene afectate de cursurile de apă din judeţ. Spre a preîntâmpina întreruperea circulaţiei pe două din drumurile judeţene, respectiv DJ 677A şi DJ 678, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a solicitat, în condiţiile legii, conducerii ABA OLT realizarea cu utilaje specifice a unor lucrări de amenajare şi regularizare la: DJ 677 A Creţeni – Glăvile – Pesceana – Şirineasa, km. 18+300 – 18+500, comuna Glăvile; DJ 677 A Creţeni – Glăvile – Pesceana – Şirineasa, km. 21+350, comuna Pesceana; DJ 678 D Galicea – Muzeul Nicolae Bălcescu, km. 5+900. În data de 7 septembrie 2016, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu, însoţit de personal tehnic de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea, au efectuat o vizită de lucru la obiectivul de investiţii DJ 658 Gura Văii – Muereasca, unde au fost verificate lucrările executate de constructor, înainte de recepţia lor, pe zona situată între km 6+800 şi 11+850. S-a constatat realizarea următoarelor lucrări: Km 6+800 – zid de sprijin din beton armat L= 35m şi refacere taluz drum L= 35m; Km 11+850 – zid de sprijin din gabioane placate cu beton 12/15 cu grosimea de 10cm, L = 42m, consolidare geogrilă S = 2145 m2, parapet metalic semigreu L=40m. Îîn urma deplasărilor în teritoriu, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a identificat numeroase probleme cu care se confruntă atât unele autorităţi şi instituţii publice, cât şi populaţia judeţului Vâlcea. Prin urmare, în data de 7 septembrie 2016. la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea, la invitaţia domnului Constantin Rădulescu, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, a avut loc o întâlnire cu reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea, Agenţiei de Protecţie a Mediului Vâlcea, Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Vâlcea, în scopul soluţionării acestor probleme de interes judeţean. Discuţiile purtate s-au referit în principal la colaborarea dintre instituţiile de la nivel judeţean, în scopul dispunerii de către entităţile competente a unor măsuri pentru: salubrizarea zonei Obârşiei Lotrului, precum şi respectarea, de către operatorii economici din zona Obârşiei Lotrului, a prevederilor legale referitoare la protecţia mediului; asigurarea liniştii şi ordinii publice în apropierea spitalelor şi în preajma centrelor de plasament din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea; respectarea zonei de protecţie sanitară a Lacului Brădişor, întrucât s-au primit unele informaţii legate de faptul că se construiesc pensiuni şi se deversează ape reziduale în lac, ceea ce duce la impurificarea apei.

În data de 7 septembrie 2016. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu, însoţit de domnul Director Executiv al DGASPC Vâlcea, dr. Nicolae Badea şi domnul Mihai Gruiţoiu, consilier in cadrul Biroului Servicii Publice, Monitorizare Instituţii de învăţământ şi Cultură, Sănătate, a efectuat o vizită la Centrul de Plasament „Ana” Vâlcea, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea. În urma vizitei s-au constatat o serie de disfuncţionalităţi, ce urmează a fi analizate de către factorii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea şi pe cale de consecinţă vor fi propuse şi luate măsuri legale de remediere. La invitaţia Ministerului Mediului. Apelor si Pădurilor în data de 15.09.2016. Consiliul Judeţean Vâlcea a fost gazda unei dezbateri publice privind poluarea apelor cu nitraţi, în cadrul Proiectului “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi”, la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor centrale, experţi din domeniul protecţiei mediului, membri ai comunităţii academice. În cadrul dezbaterii au fost prezentate oportunităţi în vederea obţinerii de finanţări pentru accesarea de fonduri pentru scaderea gradului de poluare cu nitriţi a surselor de apă.

Joi, 15 septembrie 2016, la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu a avut o întâlnire cu echipa Băncii Mondiale coordonată de doamna Stănculescu Manuela Sofia, reprezentantul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, doamna Blaj Georgiana şi conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea privind realizarea unei misiuni de evaluare a centrelor de plasament copii din judeţul Vâlcea. În cadrul întâlnirii a fost abordată problematica restructurării/închiderii centrelor de plasament de tip clasic în conformitate cu Strategia Naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului, pentru perioada 2014-2020, precum şi cu Strategia integrată de dezvoltare durabilă a judeţului Vâlcea pentru perioada 2015-2022. În acest sens urmează a fi sprijiniţi reprezentanţii Băncii Mondiale şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) pentru realizarea Maşter Planului de închidere a centrelor de plasament copii şi vor fi efectuate toate demersurile pentru accesarea finanţărilor nerambursabile din cadrul POR 2014-2020 pentru înfiinţarea unor noi centre pentru copii care să aibă ca principal obiectiv reintegrarea socială a acestora. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea împreună cu angajaţi din aparatul de specilitate, au realizat eforturi sistematice pentru impulsionarea legală a finalizării lucrărilor în cadrul proiectului „Mirajul Oltului – extinderea infrastructurii turistice de agrement a staţiunii Călimăneşti – Căciulata”. Astfel, au fost efectuate vizite zilnice pe şantier ale Preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea şi a persoanelor desemnate, în vederea monitorizării efectivului de personal şi al stadiului fizic al lucrării, fiind notificat săptămânal antreprenorul pentru accelerarea ritmului de lucru. Având în vedere că, la obiectul de investiţii Parc Acvatic şi Centru de Relaxare Călimăneşti din cadrul proiectului, mai este de realizat ansamblul de tobogane, s-au efectuat şi vizite de către persoane desemnate prin Dispoziţia Preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea la subcontractanţii antreprenorului, pentru a se verifica stadiul realizării confecţiei metalice ce va susţine toboganul, precum şi stadiul zincării acesteia.

În data de 16.09.2016. domnul Preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, însoţit de domnul Director Executiv al DGASPC Vâlcea, dr. Nicolae Badea şi domnul Mihai Gruiţoiu, consilier in cadrul Biroului Servicii Publice, Monitorizare Instituţii de învăţământ şi Cultură, Sănătate, a efectuat o vizită la Căminul pentru Persoane Vârstnice Bălceşti, şi la Centrul de îngrijire şi Asistenţă Zătreni din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea. La întâlnirea de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Bălceşti, au participat din partea comunităţii oraşului Bălceşti, domnul Director al Căminului pentru Persoane Vârstnice Bălceşti, Gabriel Mihai Popescu, domnul Primar al Oraşului Bălceşti, Constantin Aleea, domnul Viceprimar Relu Radu şi domnul consilier local, Ion Curelaru. S-a convenit ca, în situaţia în care Consiliul Local al Oraşului Bălceşti va decide prin hotărâre, în condiţiile legii, transferul patrimoniului Căminului pentru Persoane Vârstnice Bălceşti în integralitatea lui, acesta să fie preluat, prin hotărâre a Consiliului Judeţean Vâlcea, şi transformat într-un centru de îngrijire si asistentă. în structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Vâlcea, urmând ca după îndeplinirea cerinţelor legale să fie înfiinţată şi o structură de primiri urgente.

Operatorul de transport rutier S.C. Matdan Service S.R.L. a informat, prin adresa înregistrată la Consiliul Judeţean Vâlcea sub nr. 13358/01.09.2016 că urmare unui control privind executarea serviciilor de transport public de persoane pe un traseu interjudeţean a fost sancţionat contravenţional cu amendă de către inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Control în Transportul Rutier-ISCTR prin Procesul – verbal de constatare a contravenţiei Seria ISCTR ntr.611010113 şi totodată s-a dispus aplicarea sancţiunii complementare de suspendare a licenţei de transport, Seria LTP, nr. 1057315, pentru o perioadă de 30 zile, în conformitate cu prevederile art.23 alin.(1) lit.„dM din Hotărârea Guvernului nr.69/2012. În urma analizării situaţiei deosebit de gravă şi fără precedent, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a avut consultări cu domnul Radu Renga-Prefectul Judeţului Vâlcea, adresându-se pentru identificarea soluţiilor, în conformitate cu prevederile legale, în vederea asigurării transportului public judeţean de persoane, următoarelor instituţii: Guvernul României – domnului prim-ministru Dacian Cioloş, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice – domnului viceprim- ministru Vasile Dîncu, Ministerul Afacerilor Interne – domnului ministru loan Dragoş Tudorache, Ministerul Transporturilor – domnului ministru Petru Sorin Buşe, Senatul României – Comisiei pentru Transporturi şi Energie, Camera Deputaţilor – Comisiei pentru Transporturi şi Infrastructură, Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. şi Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul Rutier – I.S.C.T.R. Totodată, pentru evitarea în viitor a unei situaţii similare în care nu se pot asigura cerinţele de deplasare ale cetăţenilor, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea s-a adresat şi domnilor parlamentari ai judeţului Vâlcea: Laurenţiu Florian Coca – senator, Florinei Butnaru – senator, Romeo Rădulescu – deputat, cu rugămintea ca, în urma analizei, să iniţieze un proiect de act normativ privind completarea Normelor de aplicare ale Legii serviciilor de transport public local nr.92/2007, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului internelor si reformei administrative nr.353/2007, cu modificările şi completările ulterioare, prin care să fie precizate măsuri de asigurare a serviciilor de transport public judeţean în situaţia în care se suspendă licenţa de transport/licenţa comunitară operatorului de transport care deţine, în baza acesteia, licenţe de traseu pentru efectuarea serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate.

Leave a Response