Constantin Rădulescu vrea să înființeze unități de primire urgențe în trei zone ale județului

vineri, 23 septembrie 2016

 

Demersurile Preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, de înfiinţare a trei “Unităţi de Primiri Urgenţe”, în trei zone ale judeţului Vâlcea, unde asistenţa medicală de urgenţă este deficitară, încep să prindă contur, după întâlnirea pe care a avut-o, luna trecută, cu domnul secretar de stat Raed Arafat, căruia i-a prezentat situaţia de la Vâlcea şi soluţiile pe care le propune pentru rezolvarea ei.

Deoarece propunerile Preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea de a înfiinţa trei “Unităţi de Primiri Urgenţe” şi un “Centru de Îngrijire şi Asistenţă” au fost discutate cu domnul secretar de stat Raed Arafat, în vederea realizării acestui obiectiv, au fost identificate deja trei locaţii în oraşele Horezu, Brezoi şi Bălceşti.

Şi cum la Bălceşti există deja o unitate funcţională – respectiv, “Căminul pentru Persoane Vârstnice Bălceşti”, unitate pe care Primăria nu o poate susţine financiar, demersurile vor începe de aici, iar pentru urgentarea lor este nevoie şi de implicarea autorităţilor locale, cărora Consiliul Judeţean Vâlcea le-a solicitat date concrete cu privire la persoanele internate şi structura de personal a Căminului, precum şi schiţa spaţiului şi o listă detaliată cu echipamentele şi aparatura medicală (ale fostului Spital Bălceşti) care ar putea fi folosite pentru dotarea structurii de primiri urgenţe.

„Datele care vor sta la baza procedurilor legale de înfiinţare, în oraşul Bălceşti, a unei Structuri de Primiri Urgenţe şi a unui Centru de Îngrijire şi Asistenţă, în clădirea în care acum funcţionează Căminul de Bătrâni, au fost solicitate deja Primăriei Oraşului Bălceşti.

Imediat ce vom avea aceste informaţii, vom putea întocmi documentaţia necesară, pe care o vom trimite domnului Ministru Secretar de stat Raed Arafat, care va evalua situaţia şi ne va comunica demersurile pe care trebuie să le mai facem pentru a înfiinţa respectivele structuri de primiri urgenţe în Horezu şi Brezoi, dar şi în oraşul Bălceşti”Constantin Rădulescu, Preşedinte Consiliul Judeţean Vâlcea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe