Președintele Rădulescu a contractat un credit pentru finalizarea proiectului „Mirajul Oltului” din Călimăneşti

joi, 22 septembrie 2016

 

 

Luni, 19 septembrie, Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat propunerea de contractare a unui împrumut în valoare de 5,55 milioane de lei, pe o perioadă de 10 ani, în conformitate cu prevederile OUG nr. 8/2016 privind unele măsuri financiare în vederea finalizării proiectelor finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2007-2013, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare pentru finalizarea proiectului „Mirajul Oltului - extinderea infrastructurii turistice de agrement a staţiunii Călimăneşti-Căciulata”. Prin adresa nr. 13360/7 septembrie 2016 a Direcţiei Generale Programe şi Relaţii Externe s-a solicitat contractarea de către CJ Vâlcea a unui împrumut în valoare estimată de 5,56 milioane de lei numai pentru proiectul „Mirajul Oltului - extinderea infrastructurii turistice de agrement a staţiunii Călimăneşti-Căciulata”, care potrivit ultimei situaţii de lucrări transmise de constructor, necesarul de fonduri pentru finalizarea lucrărilor este de 5,48 milioane de lei, inclusiv TVA, la care se adaugă 27.000 lei reprezentând restul în cadrul contractelor de servicii (audit şi promovare), precum şi cotele legale, în sumă de aproximativ 46.000 lei. Din bugetul propriu al Judeţului Vâlcea se va asigura integral plata serviciului anual al datoriei publice locale aferent împrumutului. Pe întreaga durată a serviciului datoriei publice locale, ordonatorul principal de credite are obligaţia să publice pe pagina de internet a instituţiei următoarele date: hotărârea Comisiei pentru Autorizarea împrumuturilor Locale, precum şi orice modificări sau completări ale acesteia; valoarea împrumutului contractat; gradul de îndatorare al judeţului Vâlcea; durata serviciului datoriei publice locale, cu precizarea perioadei de graţie şi a perioadei de rambursare a împrumutului; dobânzile, comisioanele şi orice alte costuri aferente finanţării rambursabile; plăţile efectuate din finanţarea rambursabilă. Informaţiile menţionate se actualizează în prima decadă a fiecărui trimestru pentru trimestrul expirat, sub sancţiunile prevăzute de lege. Prin Ordinul comun al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, şi al ministrului fondurilor europene nr. 1735/30 august 2016, a fost aprobată lista proiectelor finanţate prin Programul operaţional regional (POR) 2007-2013 şi Programul operaţional sectorial (POS) Mediu 2007-2013, pentru care unităţile administrativ-teritoriale pot contracta împrumuturile prevăzute la art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2016 privind unele măsuri financiare în vederea finalizării proiectelor finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2007-2013, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi sumele aferente acestora. Mecanismul de acordare şi derulare a împrumuturilor, precum şi modul de reflectare a sumelor respective în buget a fost aprobat prin Ordinul nr. 532/2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 8/2016, modificat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2158/2016. Potrivit OG nr. 8/2016 privind unele măsuri financiare în vederea finalizării proiectelor finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2007-2013, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, împrumuturile se acordă pentru finanţarea cheltuielilor necesare finalizării proiectelor cu valoare de peste 5 milioane euro pe proiect, finanţate prin Programul operaţional regional 2007-2013 şi Programul operaţional sectorial Mediu 2007-2013, în vederea îndeplinirii integrale a obiectivelor şi a indicatorilor acestora, în următoarele condiţii: dobândă - ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Naţională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, plus o marjă de 3 puncte procentuale şi care rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului; perioadă de rambursare - până la 20 de ani, cu posibilitatea rambursării anticipate, parţial sau integral a împrumutului, numai în cazul în care nu înregistrează obligaţii de plată restante, respectiv rate şi dobânzi; limita de îndatorare - exceptat; la data depunerii documentaţiei de împrumut să nu aibă obligaţii de plată restante decurgând din împrumuturile contractate de la Trezoreria Statului. Menţionăm că potrivit Ordinului nr. 2158/2 septembrie 2016 pentru modificarea şi completarea normelor metodologice privind mecanismul de acordare şi derulare a împrumuturilor acordate unităţilor sau subdiviziunilor administrativ-teritoriaie conform art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2016 privind unele măsuri financiare în vederea finalizării proiectelor finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2007-2013, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, documentele în baza cărora se acordă împrumutul şi cele care stau la baza obţinerii avizului Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum şi modul de reflectare a sumelor respective în bugetele instituţiilor publice locale, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 532/2016, termenul limită de depunere a documentaţiei la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea este până cel târziu 30 septembrie 2016. Prin Ordinul comun nr. 1865/1735/2016, al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, şi ai ministrului fondurilor europene, au fost nominalizate pentru judeţul Vâlcea două proiecte pentru care se poate contracta împrumut în vederea finalizării acestora, respectiv pentru proiectul „Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea” şi pentru proiectul „Mirajul Oltului - extinderea infrastructurii turistice de agrement a staţiunii Călimăneşti-Căciulata”.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe