|vineri, mai 26, 2017
  • Follow Us!

Un șofer prins băut ieri a provocat astăzi un accident. Era beat din nou 

accident

Un şofer din municipiul Râmnicu Vâlcea, care luni a fost prins de poliţişti la volan că avea o alcoolemie de 1,19 la mie în aerul expirat, a provocat, marţi, un accident în urma căruia patru persoane au fost rănite. La testarea cu aparatul etilotest poliţiştii au constatat că bărbatul are o alcoolemie de 1,22 la mie.

img-20160920-wa0003
Foto: IPJ Vâlcea

Bărbatul în vârstă de 42 de ani din municipiul Râmnicu Vâlcea este cercetat pentru că a provocat un accident, marţi, pe un drum din localitatea Frânceşti, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Alina Teodorescu, potrivit News.ro.

În urma primelor verificări la locul accidentului, poliţiştii au stabilit că şoferul a intrat pe contrasens, unde a lovit un alt autoturism care circula regulamentar, patru persoane fiind rănite uşor.

La testul de alcoolemie, poliţiştii au constatat că şoferul care a provocat accidentul are o alcoolemie de 1,22 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.

Acelaşi bărbat a fost prins băut la volan, de către poliţiştii vâlceni, şi în urmă cu o zi.

Luni, şoferul a fost depistat cu o alcoolemie de 1,19 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au deschis pe numele acestuia un dosar penal.

<a href="http://bs.serving-sys.com/BurstingPipe/adServer.bs?cn=brd&FlightID=18998758&Page=&PluID=0&Pos=1722810651" target="_blank"><img src="http://bs.serving-sys.com/BurstingPipe/adServer.bs?cn=bsr&FlightID=18998758&Page=&PluID=0&Pos=1722810651" border=0 width=970 height=250></a>

Leave a Response