Primarul din Milcoiu, Daniel Muşat, este aproape de finalizare cu lucrările de alimentare cu apă în satul Ciuteşti

duminică, 18 septembrie 2016

 

Primarul liberal al comunei Milcoiu, Daniel Muşat, ne-a spus că proiectul de introducerea reţelei de alimentare cu apă în satul Ciuteşti, investiţie realizată tot cu fonduri guvernamentale pe o lungime de 6 kilometri, a ajuns la stadiul de 75%. „În satul Căzăneşti mai avem o extindere de reţea de apă pe o lungime de 1,5 kilometri, cu fondurile locale din bugetul local. După finalizarea lucrărilor de existente în localitate, referitor la reţeaua de apă ne-ar mai trebui o extindere de reţea în satul Şoricaru, şi atunci pot să spun că vom avea apă în toată localitatea. Tot în această perioadă se lucrează şi la reţeaua de canalizare, un proiect prins pe OG nr. 28, pe o lungime de 5 kilometri. Avem scos la licitaţie asfaltarea a peste 10 km de drumuri în toată localitatea, din care 3,2 km vor fi pe drumurile comunale DC 28 şi DC 26”, a precizat primarul comunei Milcoiu, Daniel Muşat. Pe de altă parte, aministraţia locală a comunei Milcoiu a finalizat proiectului de reabilitare, modernizare şi punerea în valoare a centrului civic. Suma necesară pentru realizarea investiţiei a fost pusă la dispoziţie de Consiliul Local al comunei. În cadrul proiectului au fost incluse lucrări de amenajare a rigolelor şi a spatiilor verzi de pe ambele părţi ale drumului, reţeaua de iluminat public şi asfaltarea drumului comunal 27, pe o lungime de 1,2 kilometri. Pentru următoarea perioadă, primarul liberal are în vedere noi proiecte locale, pe lângă cele realizate până în prezent, pentru a le oferi locuitorilor un confort sporit. Potrivit precizărilor sale, la Milcoiu sunt în derulare, în această perioadă, cu fonduri de la stat, prin OG nr. 28 mai multe proiecte care vizează modernizarea sistemului de canalizare şi asfaltarea drumurilor comunale: „Pentru proiectele demarate cu fonduri guvernamentale avem banii şi se lucrează. Intenţionez să asfaltăm în acest an toate drumurile din comună, şi asta se va face numai cu bani guvernamentali, prin OG nr. 28. Pentru accesarea fondurilor europene nu ne putem încadra în nici o axă, nici ca număr de locuitori şi nici ca potenţial economic. Condiţiile puse de Uniunea Europeană în vederea accesării fondurilor europene nu sunt pentru toate localităţile. Numai în situaţia în care ne-am asocia cu alte comune într-o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară am avea acces la fonduri. Avem şi noi un proiect depus la Compania Naţională de Investiţii de mai mulţi ani, pentru construirea unui cămin cultural, dar se dau fonduri în continuare, după cum am observat, doar pentru reabilitări de cămine culturale, şi noi nu avem un astfel de edificiu, în localitate”, mai menţionează primarul comunei Milcoiu.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe