Un tânăr vâlcean, student la două facultăți, aleargă 1.000 km într-o lună, pentru 3 cauze nobile / FOTO

vineri, 16 septembrie 2016

Cristian Gheorghe și-a propus să strângă peste 3.000 euro pentru copiii bolnavi de cancer, protecția mediului și prevenția suicidului.

Cristian Gheorghe, student la două facultăți în România, respectiv Drept și Agronomie, va alerga, în luna octombrie, aproximativ 1.000 km în Portugalia cu scopul de a strânge fonduri pentru sprijinirea asociațiilor P.A.V.E.L., Agent Green și ARPS (Alianța Română de Prevenție a Suicidului).

În vârstă de 23 ani, vâlceanul Cristian Gheorghe și-a propus să adauge încă o experință sportivă în propriul palmares, traversând Portugalia din Cape Saint Vincent până la Santiago de Compostela în pas alergător. Traseul de 991 km va fi parcurs începând din 20 septembrie, Cristian aproximând că va ajunge la destinație în aproximativ o lună.

Pentru acest proiect, tânărul spune cu umor s-a pregătit treptat încă din copilărie, când alerga pe ulițele satului în care locuia bunica sa. În plus, traseul din Portugalia este cea de-a patra rută parcursă de Cristian anul acesta după un semimaraton și un maraton montan în România, dar și un maraton pe asfalt și un ultramaraton desfășurate în Alaska.

”În 2015 am parcurs Camino de Santiago (în Spania) și am aflat că există un traseu asemanator și în Portugalia. Întrucât am rămas profund impresionat de prima experiență, vreau să retrăiesc bucuria de anul trecut și să explorez locuri noi. Oamenii din Spania și Portugalia sunt foarte deschiși, blânzi, prietenoși, relaxați. În plus, am nevoie de soare după o vară petrecută în Alaska”, a declarat Cristian, aflat în această vară în Juneau, unde lucrează prin programul Work&Travel.

Cristian menționează că fiecare experiență sportivă l-a ajutat în consolidarea unui ritm eficient de alergare și în depășirea propriilor limite, astfel încât traversarea Portugaliei va dura aproximativ o lună, timp în care și-a propus să descopere atât cultura specifică locurilor, cât unor oameni cu povești deosebite.

3.000 euro pentru 3 cauze nobile

Tânărul sportiv menționează, de asemenea, că și-a propus să profite de această aventură pentru a strânge 3.000 euro, sumă necesară pentru susținerea a trei asociații nonguvernamentale – Asociația P.A.V.E.L, Agent Green și Alianța Română de Prevenție a Suicidului.

În acest sens, susținătorii lui Cristian sunt îndemnați să sprijine și ei aceste cauze prin donații ce pot fi efectuate online.

”Am învățat că nu este nimic greșit în a cere ajutorul și că împreună chiar suntem mai puternici. Îmi doresc ca prin acest proiect să ajut fiecare dintre cele asociații cu cel puțin 1.000 euro. Dau la schimb fotografii, video și cuvinte alese, născute pe drum, împletite cu umor și voie bună. O să le servesc pe blog și pe pagina de Facebook, asezonate cu rugămintea de a dona”, a completat Cristian Gheorghe.

Aventura lui Cristian va putea fi urmărită pas cu pas pe blogul său,www.gheorghealearga.ro, dar și pe pagina sa de Facebook,www.facebook.com/GheorgheAleargaPortugalia.

Cine este temerarul Cristian Gheorghe

Originar din Rm.Vâlcea, Cristian și-a descoperit pasiunea pentru sport încă de mic, datorită tatălui său care l-a îndemnat către fotbal, karate și înot. Mai târziu, a practicat Brazilian Jiu Jitsu, sală, iar de 2 ani aleargă în mod regulat.

Printre cele mai mari reușite personale, Cristian enumeră ascensiunea pe vârful Mont Blanc, parcurgerea drumului El Camino de Santiago (peste 800 km), a Semimaratonului Internațional București, Maratonului montan Măcin, dar și a ultramaratonului The Nifty Fifty – Alaska.

Pentru finalul acestui an, Cristian plănuiește să alerge Coasta de Azur și să includă în această aventură și Marathon des Alpes-Maritimes Nice-Cannes. În plus, pentru 2017 și-a propus demararea unui proiect de ciclism în România.

Sursa: libertatea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe