Revolta primarilor din PNL Vâlcea: Victor Stănculescu nu are ce să caute în Parlament! Buican și-a bătut joc încă o dată de colegii de partid!

joi, 15 septembrie 2016

Cristian Buican reușește prin manevre mizerabile să distrugă Organizația Județeană a PNL Vâlcea. Încă de la primele ore ale acestei zile, Buican i-a contactat telefonic pe membrii Biroului Permanent Județean, cărora le-a ordonat pe cine să voteze pentru locurile I la Senat si II la Camera Deputaților. Favoriții lui Buican: Romulus Bulacu, cel mai șters politician din Vâlcea - omul cu brânza de la Vaideeni, frate de ciobănie cu Buican și, bineînțeles, finul acestuia - Victor Stănculescu, un politician traseist extrem de controversat, trompeta aceluiași cioban de la Perișani.

Președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, s-a implicat puternic în această așa zisă competiție electorală internă, în fond o mascaradă cu final știut din start, și i-a determinat pe contracandidații - vechi liberali - lui Victor Stănculescu  să renunțe la candidaturi pentru a-l favoriza pe fin!

Senatorul Adrănel Cotescu a fost învins de gașca buicănistă prin manevre nestatutare, iar dubiosul patron de la Minet se vede deja senator, dar s-ar putea să se trezească brusc când va constata că nu are cum să obțină 50 la sută din voturile vâlcenilor! Cine naiba să-l voteze pe acest ipochimen fără carismă, fără discurs, doar cu ceva parale în buzunar?! DNA de-abia îl așteaptă pentru a-i lua la purecat afacerile din perioada în care s-a aflat la conducerea Consiliului Județean Vâlcea.

Deputatul Traian Dobrinescu, unul dintre puținii oameni cu coloană vertebrală din PNL Vâlcea, l-a atacat la baionetă pe Buican, pe care l-a acuzat direct de trucarea alegerilor!

Cu această ocazie, mai mulți primari liberali l-au anunțat pe Buican că nu-l vor susține în campania electorală din toamnă și i-au spus direct: să se spele pe cap cu Stănculescu! Mai mult de jumătate dintre primarii liberali nu-l vor mai însoți pe Buican în penala excursie de pe litoralul bulgăresc.

Adrănel Cotescu, Bogdan Pistol, Dan Nițu, Mircea Poenaru, Constantin Monceanu, Traian Dobrinescu, Jean Decuseară - sunt doar câțiva dintre liberalii adevărați de care Buican și-a bătut efectiv joc de-a lungul anilor!

După cele două runde de voturi şi după ce s-a tras linie, diferenţa dintre Iuliana Moise și Victor Stănculescu este insignifiantă, de doar 0,35%. Să explicăm. La şedinţa de marţi, Iuliana Moise a obţinut 42 de voturi care se înmulţesc cu 0,35%, rezultat 14,7. Miercuri, la şedinţa BPJ, Moise a obţinut 34 de voturi, care se înmulţesc cu 0,25%, egal 8,5. Rezultat total Iuliana Moise - 23,2 - scrie voceavalcii.ro

Victor Stănculescu a obţinut marţi 34 de voturi, care se înmulţesc cu 0,35%, rezultat 11,55, iar miercuri a obţinut 48 de voturi, care înmulţite cu 0,25%, rezultă 12. Victor Stănculescu, rezultat total 23,55 - menționează aceeași sursă.

Urmează sondajul de opinie, care va fi realizat de o firmă apropiată de Buican, așa că Stănculescu are cale liberă! Râd și curcile!

Tiberiu Pîrnău

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Revolta primarilor din PNL Vâlcea: Victor Stănculescu nu are ce să caute în Parlament! Buican și-a bătut joc încă o dată de colegii de partid!”

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe