|miercuri, ianuarie 18, 2017
  • Follow Us!

Revolta primarilor din PNL Vâlcea: Victor Stănculescu nu are ce să caute în Parlament! Buican și-a bătut joc încă o dată de colegii de partid! 

Buican Vatafu Dediu

Cristian Buican reușește prin manevre mizerabile să distrugă Organizația Județeană a PNL Vâlcea. Încă de la primele ore ale acestei zile, Buican i-a contactat telefonic pe membrii Biroului Permanent Județean, cărora le-a ordonat pe cine să voteze pentru locurile I la Senat si II la Camera Deputaților. Favoriții lui Buican: Romulus Bulacu, cel mai șters politician din Vâlcea – omul cu brânza de la Vaideeni, frate de ciobănie cu Buican și, bineînțeles, finul acestuia – Victor Stănculescu, un politician traseist extrem de controversat, trompeta aceluiași cioban de la Perișani.

Președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, s-a implicat puternic în această așa zisă competiție electorală internă, în fond o mascaradă cu final știut din start, și i-a determinat pe contracandidații – vechi liberali – lui Victor Stănculescu  să renunțe la candidaturi pentru a-l favoriza pe fin!

Senatorul Adrănel Cotescu a fost învins de gașca buicănistă prin manevre nestatutare, iar dubiosul patron de la Minet se vede deja senator, dar s-ar putea să se trezească brusc când va constata că nu are cum să obțină 50 la sută din voturile vâlcenilor! Cine naiba să-l voteze pe acest ipochimen fără carismă, fără discurs, doar cu ceva parale în buzunar?! DNA de-abia îl așteaptă pentru a-i lua la purecat afacerile din perioada în care s-a aflat la conducerea Consiliului Județean Vâlcea.

Deputatul Traian Dobrinescu, unul dintre puținii oameni cu coloană vertebrală din PNL Vâlcea, l-a atacat la baionetă pe Buican, pe care l-a acuzat direct de trucarea alegerilor!

Cu această ocazie, mai mulți primari liberali l-au anunțat pe Buican că nu-l vor susține în campania electorală din toamnă și i-au spus direct: să se spele pe cap cu Stănculescu! Mai mult de jumătate dintre primarii liberali nu-l vor mai însoți pe Buican în penala excursie de pe litoralul bulgăresc.

Adrănel Cotescu, Bogdan Pistol, Dan Nițu, Mircea Poenaru, Constantin Monceanu, Traian Dobrinescu, Jean Decuseară – sunt doar câțiva dintre liberalii adevărați de care Buican și-a bătut efectiv joc de-a lungul anilor!

După cele două runde de voturi şi după ce s-a tras linie, diferenţa dintre Iuliana Moise și Victor Stănculescu este insignifiantă, de doar 0,35%. Să explicăm. La şedinţa de marţi, Iuliana Moise a obţinut 42 de voturi care se înmulţesc cu 0,35%, rezultat 14,7. Miercuri, la şedinţa BPJ, Moise a obţinut 34 de voturi, care se înmulţesc cu 0,25%, egal 8,5. Rezultat total Iuliana Moise – 23,2 – scrie voceavalcii.ro

Victor Stănculescu a obţinut marţi 34 de voturi, care se înmulţesc cu 0,35%, rezultat 11,55, iar miercuri a obţinut 48 de voturi, care înmulţite cu 0,25%, rezultă 12. Victor Stănculescu, rezultat total 23,55 – menționează aceeași sursă.

Urmează sondajul de opinie, care va fi realizat de o firmă apropiată de Buican, așa că Stănculescu are cale liberă! Râd și curcile!

Tiberiu Pîrnău

 

 

One Response to Revolta primarilor din PNL Vâlcea: Victor Stănculescu nu are ce să caute în Parlament! Buican și-a bătut joc încă o dată de colegii de partid!

  1. Ion

    Pai Victor Stanculescu a tras sforile sa-si puna verisoara director de liceu. La fel a facut si Bizic Ion.

     

Leave a Response