|marți, ianuarie 24, 2017
  • Follow Us!

Constantin Rădulescu cere sprijinul Guvernului după ce a fost blocat transportul în comun pe mai multe rute interjudeţene 

costi radulescu_psd_1

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a solicitat guvernului rezolvarea unei situaţii de criză apărută în judeţ după ce operatorului de transport principal care efectua nu mai puţin de 20 de curse interjudeţene i-a fost suspendată licenţa pentru 30 de zile în urma unor nereguli descoperite la un control.

„Sunt de părere că instituţiile abilitate ale statului trebuie să dispună, în condiţiile legii, măsuri astfel încât vâlcenii care folosesc transportul în comun pe aceste trasee să nu aibă de suferit, pentru că este foarte grav ceea ce se întâmplă. Mai e puţin şi începe şcoala, sunt oameni care merg la serviciu, care fac naveta, iar în acest caz este vorba de 20 de trasee numai în judeţul Vâlcea. Astăzi m-am adresat inclusiv domnului prim-ministru Dacian Cioloş, precum şi conducerii Ministerului Afacerilor Interne pentru a ne comunica cu celeritate măsurile identificate în vederea rezolvării acestei probleme. Am fost informat că avem de-a face cu un vid legislativ, însă pe mine mă preocupă situaţia în care se află vâlcenii, iar instituţiile statului au datoria, faţă de oameni, să ne comunice soluţiile legale, pentru depăşirea acestei probleme”, a declarat preşedintele CJ Vâlcea.

Transportul în comun din judeţul Vâlcea este de joi paralizat, după ce firmei care executa aceste curse i-a fost suspendată licenţa pentru 30 de zile. Firma respectivă a fost descoperită de ISCTR pe o cursă interjudeţeană Vâlcea – Olt cu nereguli, primind o amendă şi o sancţiune care presupune suspendarea licenţei pe firmă pentru 30 de zile. Printre cele 20 de trasee blocate se numără şi cursa Râmnicu Vâlcea – Drăgăşani, una din cele mai solicitate rute atât de cei care lucrează în cele două municipii, dar şi de elevii care de luni încep cursurile. AGERPRES

Leave a Response