Șpârle și șopârle, 08.09.2016

joi, 8 septembrie 2016
  • În contextul dezvăluirilor privind afacerile la limita penalului desfăşurate de conducerea APIA Vâlcea, ne-a sărit în ochi faptul că o firmă care a luat bani grei de la instituţia respectivă se... numeşte Roxi Com SRL, o societate apropiată deputatului Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea. Nu mai este nici o surpriză să descoperi că Roxi Com SRL este o societate abonată la banii publici din primării şi instituţii conduse de liberali. Se ştie că APIA a „colcăit” de angajaţi liberali, iar conducerea a avut mereu „slăbiciuni” faţă de PNL. Sub aceste auspicii, Roxi Com a reuşit să livreze în anii 2013 şi 2014 produse de papetărie către APIA Vâlcea în valoare de peste 860 milioane de lei vechi, bineînţeles la preţuri mult umflate faţă de valoarea de piaţă.

 

  • Am intrat în posesia declaraţiei de avere a fostului prefect de Vâlcea din perioada 2000-2002, Mircea Perpelea, ex-director în cadrul BNR şi actual ambasador în Albania din 1 septembrie. Chiar dacă rubrica de la salariu încasat în 2015 de la BNR este blurată, am aflat neoficial că Mircea Perpelea a avut un venit lunar de circa 7.000 euro. Trecând la averea propriu zisă, spunem că Perpelea are în proprietate patru terenuri intravilane (unul în judeţul Olt şi trei în judeţul Vâlcea), trei case (în Râmnicu Vâlcea, Brezoi şi localitatea Morunglav din Olt), cinci autoturisme, metale preţioase de 5.500 euro, bijuterii de 5.000 euro şi colecţii de artă numismatică în valoare de 800 euro. Anul trecut, Mircea Perpelea a acordat împrumuturi în nume personal de 15.000 euro către Dumitru Picotici şi de 22.000 euro către SC Francexim SRL, dar a mai luat credite de la bănci în valoare totală de circa 185.000 euro.

 

  • Se aude că în spatele filialei Vâlcea a partidului Alianţa Noastră România (creat de Marian Munteanu) s-ar afla controversatul preot Nicolae State Burluşi. Pentru că nu are voie să facă politică, preotul respectiv a dirijat din umbră semnarea la Râmnicu Vâlcea a protocolului dintre PNŢCD şi partidul lui Marian Munteanu. Luna trecută, în baza unui protocol semnat la sediul central al PNȚCD de către liderii celor două formațiuni, Aurelian Pavelescu și Marian Munteanu, PNȚCD va candida pe listele partidului Alianța Noastră România și își va pune la dispoziția acestei platforme toate resursele umane și logistice.

 

  • În ciuda tuturor zvonurilor, consilierul judeţean PNL Ştefan Prală nu va pleca de la liberali pentru a candida pe listele altui partid la alegerile parlamentare. Pentru că a scos un scor slab în alegerile locale în zona Drăgăşani, Prală este pedepsit de liberali, prin neincluderea pe listele de candidaţi. Poate la scrutinul din 2020, domnule Prală!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Șpârle și șopârle, 08.09.2016”

  1. În perioada premergătoare intrării României în UE, aceasta acorda sume nerambursabile intreprinzătorilor din România care depuneau un proiect de afacere eligibil, în special pentru inventatorii care doreau să-și aplice propriile invenții în cadrul propriilor firme. Ei bine, toți cei care au fost selectați din Vâlcea pentru a li se acorda aceste finanțări nerambursabile au primit aceste sume înjumătățite, restul de bani fiind însușiț de Mircea Perpelea (banii veneau pe linie guvernamentală, iar M. Perpelea era prefect pe atunci)! Cum? Oamenii erau chemați în biroul lui și li se spunea că ori primesc atât...(din suma respectivă), ori nu primesc nimic! Evident, toți acceptau hoția, deși după aceea trebuiau să justifice modul în care au cheltuit întreaga sumă virată de către UE. Dacă M. Perpelea mă va da în judecată pentru calomnie, îl va aștepta o mare surpriză! Vorba lui Octavian Goga"Piramida noastră socială este morbidă: vârful - bolnav de sifilis, temelia - de pelagră!". Cum spuneam: ȚARĂ DE LICHELE; ȚARĂ DE SECĂTURI...

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe