Oamenii de afaceri ROMÂNI, hărțuiți de instituțiile de forță!

joi, 8 septembrie 2016

Din păcate, scurta istorie care urmează este cât se poate de reală.

Iată cum stau lucrurile.

Am prilejul să discut adeseori cu oameni de afaceri din categoria mijlocie spre mare şi întotdeauna se ajunge la un numitor comun.

Este vorba de hărţuire din partea organelor de control sau a instituţiilor de forţă.

Percheziţiile şi dosarele penale au devenit ceva banal, cei cărora nu li s-a întâmplat aşteaptă să li se întâmple.

Când nu e vorba despre asta, e vorba despre corecţii la fondurile europene.

Un om de afaceri a împrumutat un utilaj de mărime mică, pentru 24 de ore, unui fost funcţionar al statului cu care firma sa avusese un contract cu şapte ani în urmă. A urmat o percheziţie la sânge.

Alt om de afaceri a avut un proiect european pe care l-a prelungit câteva zile, cu acordul ministerului. Au venit alţii, de la acelaşi minister şi i-au dat penalităţi până la limita falimentului.

Fiecare om de afaceri român cât de cât important are propria lui poveste despre tracasare, ameninţare, stres şi riscul de a face închisoare.

A fi administratorul unei firme româneşti cât de cât mai răsărite este aproape sinonim cu riscul de a te trezi în zori cu mascaţii la uşă.

Despre ce păţesc funcţionarii publici care dau semnături pentru plăţi, cu altă ocazie.

Revenind, observ că s-a ajuns ca oamenii de afaceri să fie un fel de grup de bandiţi care îşi aşteaptă, de la o zi la alta, execuţia.

Nimeni nu vrea să spună deschis povestea în presă, toţi cred că dacă tac, mai au o şansă, eventual să scape cu suspendare.

Nimeni nu înţelege nimic, nimeni nu ştie dacă este sau nu vorba despre un scenariu, despre nişte ordine date şi tot nimeni nu îşi explică ce va face statul după ce vor fi toţi lichidaţi, de unde va mai prelua impozite, cu ce bani îşi va mai plăti funcţionarii care acum fac aceste presiuni.

Interesant este că mulţimea freamătă de bucurie, cei care nu au reuşit să se afirme în economia de piaţă se bucură de răul celor care au reuşit.

Tocmai pe această invidie numită susţinere publică se bazează instituţiile amintite.

Încontro, România ?

criterii.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe