INSOLVENŢA HIDRO SERV, DIN NOU ÎN DISCUŢIE - Scandal privind mentenanţa Hidroelectrica

marți, 6 septembrie 2016
click aici
* Sindicaliştii Hidro Serv au depus plângeri penale împotriva Directoratului Hidroelectrica

* Ovidiu Agliceru, Hidroelectrica: "Hidro Serv nu a solicitat şi nici nu a primit vreo sumă de bani cu titlu de penalitate de la Hidroelectrica pentru neîndeplinirea contractului"

* Remus Borza: "O insolvenţă corect administrată şi asumată poate să salveze Hidro Serv"

Conducerea Hidroserv, filiala de mentenanţă şi servicii a Hidroelectrica, are programată, astăzi, o nouă discuţie privind decizia de intrare în insolvenţă a companiei, potrivit unor surse.

Ideea a mai fost pusă pe tapet şi săptămâna trecută şi se pare că a iscat un scandal imens, care s-a lăsat cu plângeri la organele de cercetare penală.

Sindicaliştii susţin că insolvenţa înseamnă falimentul Hidro Serv

Sindicaliştii din Hidro Serv susţin că intrarea în insolvenţă ar însemna falimentul companiei, în timp ce Remus Borza, fost administrator judiciar al Hidroelectrica este de părere că insolvenţa poate reprezenta salvarea Hidro Serv.

Domnul Borza ne-a declarat: "Dar intrarea companiei Hidroelectrica în insolvenţă a însemnat falimentul companiei, direct?

Insolvenţa este dovedită de practică, şi nu de teorie, ca fiind cea mai bună variantă de optimizare, de restructurare a unui business. O insolvenţă corect administrată şi asumată poate să salveze Hidro Serv şi poate să facă minuni precum în cazul Hidroelectrica.

Nu poţi sta, la infinit, cu mâna întinsă, la pomană. Hidroelectrica va face atâtea lucrări de mentenanţă de câte are nevoie, nu cât are nevoie Hidro Serv.

Între Hidroelectrica şi Hidro Serv nu sunt raporturi de muncă, ci raporturi comerciale. Hidroelectrica plăteşte un serviciu şi nu are obligaţia să plătească nici curentul Hidro Serv, nici salariile şi nici datoriile din trecut ale Hidro Serv. Hidroelectrica a plătit la zi, chiar în avans, aceste servicii.

Hidroelectrica, în fiecare an din ultimii patru, a aprobat un buget de mentenanţă mai mare decât a putut să facă Hidro Serv lucrări. Hidro Serv a făcut lucrări cam de 80-85% din bugetul alocat de Hidroeletrica. Nerealizatul, în primele şase luni, este mult mai mare. Anul acesta din 83 de milioane de lei alocaţi de Hidroelectrica, Hidro Serv a făcut lucrări de doar 57 milioane de lei.

Sindicaliştii care urlă şi care nu au mai intrat în instalaţii de vreo zece 15 ani ar fi bine să pună osul la muncă".

Potrivit domnului Borza, "Hidro Serv" se confruntă cu o serie de probleme care sunt chiar premergătoare constituirii sale, în toamna lui 2013: "Este vorba de nişte datorii isorice, preluate la momentul fuziunii, pe nişte raporturi discutabile şi penale, care fac obiectul mai multor plângeri ale Hidro Serv şi la DNA, şi la DIICOT, dar care din păcate nu au fost încă scoase de la sertar. Sunt nişte contracte lăsate cu dedicaţie de prin anii 2010, când era marele director Mihai David, contracte ale tot felul de firme ale unor «băieţi deştepţi». Am aflat din presă că una dintre firmele care tocmai a poprit conturile Hidro Serv ar fi controlată de fostul ministru al finanţelor Darius Vâlcov.

Acestea sunt firme care s-au făcut că lucrează în curtea Hidro Serv şi care facturau la preţuri de 5-6 ori mai mari decât piaţa.

În 2013, erau peste 200 de firme care lucrau la Hidro Serv. Noi am zis că nu mai putem să ţinem în spate încă 200 de «căpuşe», motiv pentru care, astăzi, Hidro Serv mai are doar 6-7 subcontractori.

Acele probleme de lichiditate vin din trecut. Hidro Serv este supusă unor executări silite succesive. Nefiind sub protecţia insolvenţei, compania a trebui să plătească pe unii care nu ar fi trebuit plătiţi".

Totodată, sindicaliştii susţin că au depus plângeri penale împotriva membrilor directoratului Hidroelectrica, proprietara Hidro Serv, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi constituirea de grup infracţional organizat.

Referitor la aceste acuzaţii, Ovidiu Agliceru, preşedintele directoratului Hidroelectrica, ne-a declarat: "Directoratul Hidroelectrica lucrează în condiţiile mandatului, apără interesele Hidroelectrica. În ceea ce priveşte Hidro Serv, Directoratul Hidroelectrica nu are nici o competenţă. Consiliul de Administraţie al Hidro Serv este organul statutar care răspunde de derularea activităţii Hidro Serv. În situaţia în care în urma controlului se vor constata neconformităţi cu conotaţie penală vor fi informate organele abilitate ale statului pentru cercetarea acestora".

Ovidiu Agliceru respinge acuzaţia sindicaliştilor că preşedintele Hidro Serv, Marian Sandu, este în conflict de interese

În plus, sindicaliştii reclamă starea de conflict de interese în care se află preşedintele Hidroserv, Marian Sandu, acesta ocupând şi funcţia de şef serviciu urmărire mentenanţă la Hidroelectrica, acuzaţia fiind respinsă de Ovidiu Agliceru.

Domnia sa ne-a declatat: "Domnul Marian Sandu, ca şef al serviciului urmărire şi recepţie lucrări de mentenanţă al Hidroelectrica, în mod expres, conform fişei de post, nu are competenţe în ceea ce priveşte contractarea, recepţia şi derularea lucrărilor efectuate cu Hidro Serv. Astfel, Marian Sandu nu este într-un conflict de interese. Precizez ca toate recepţiile se efectuează de comisii complexe şi nu de o singură persoană. De altfel, Preşedintele CA nu a condus nici o comisie de recepţie a lucrărilor executate de Hidroserv".

Ovidiu Agliceru: "Noi, ca Hidroelectrica, nu ştim dacă Hidro Serv intră sau nu în insolvenţă"

Referitor la acuzaţia sindicaliştilor că o eventuală insolvenţă a Hidro Serv ar însemna falimentul companiei, domnul Agliceru a comentat: "Nu ştiu dacă putem discuta, în momentul de faţă, despre intrarea în insolvenţă a Hidro Serv.

Noi, ca Hidroelectrica, nu ştim dacă Hidro Serv intră sau nu în insolvenţă şi dacă asta înseamnă sau nu faliment.

Când Hidroelectrica a intrat în insolvenţă au fost foarte mulţi care au spus că această măsură va conduce către faliment. Printre puţinii care au susţinut măsura s-au numărat chiar reprezentanţii unor sindicate din Filialele Hidroserv. La momentul acela, Hidroeletrica era cea mai îndatorată firmă a statului român, care a avut peste un miliard de euro datorii şi o trezorerie netă negativă. Cu toate acestea, în momentul de faţă, Hidroelectrica a devenit cea mai valoroasă companie a statului român, cea mai profitabilă şi cea mai solidă companie.

Eu pot să vă spun că directoratul împreună cu Consiliul de Supraveghere asigură conducerea dualistă a societăţii.

Noi avem o relaţie contractuală cu Hidro Serv, care se desfăşoară pe principiile economiei de piaţă.

Nu ştiu în ce pot consta susţinerile sindicaliştilor de la Hidro Serv referitor la derularea necorespunzătoare a unui contract.

Între Hidro Serv şi Hidroeletrica există un contract de prestări servicii de mentenanţă, prin care Hidro Serv se angajează să repare şi să menţină în stare de funcţionare la nivelul proiectului tehnic echipamentele din Hidroelectrica.

Există clauze în contract privind sancţionarea nerespectării prevederilor contractuale de catre părţi.

Până în prezent, Hidro Serv nu a solicitat şi nici nu a primit vreo sumă de bani cu titlu de penalitate de la Hidroelectrica pentru neîndeplinirea contractului.

Între Hidroelectrica şi Hidro Serv nu a existat nici un fel de conflict din punct de vedere al executării contractului.

Hidroelectrica, atunci când a fost cazul, a perceput penalităţi, în situaţii de întârziere, în situaţii în care nu am putut recepţiona lucrările din cauza calităţii necorespunzătoare".

Întrebat de ce consideră că s-a ajuns în această situaţie acum, domnul Agliceru ne-a spus: "Nu vreau să fac nici o speculaţie, dar ştiţi că Hidro Serv, în 2013, a moştenit o datorie de peste 100 de milioane de lei. De îndată ce Hidroelectrica a ieşit din insolvenţă, directoratul, adică noi, am primit sarcina din partea Consiliului de Supraveghere, urmare a unor sesizări venite de la Hidro Serv să verificăm, să informăm şi să luăm măsuri.

Noi am dispus efectuarea unui control la Hidro Serv, care este în curs de desfăşurare.

Pe 6 iunie, am lansat comenzi suplimentare pentru un număr de 945 de lucrări, care doream să fie soluţionate cât se poate de repede, fiind perioadă de vară. Zilnic am verificat modul cum sunt executate aceste lucrări. Din 1644 de salariaţi declaraţi de Hidro Serv, în instalaţii nu am găsit mai mult de 550. Ne-am pus întrebarea cum este posibil ca din 1644 de salariaţi să lucreze doar 500. Corpul de control cercetează. Unde sunt 1100 de salariaţi?

În plus, ţin să menţionez că salariaţii Hidro Serv nu au avut nici o secundă întârziere în ceea ce priveşte plata salariilor. A existat, acum două luni, o sincopă când cu toate că Hidroelectrica a plătit către Hidro Serv sumele reprezentând drepturi salariale, conducerea Filialei nu le-a mai achitat salariaţilor. De atunci, am luat hotărârea ca noi, Hidroelectrica, să plătim salariile cu scrisoare de înaintare catre bancă, astfel încât salariaţii Hidro Serv să beneficieze la timp de drepturile salariale.

La şapte luni, aveam contractată suma de 93,3 milioane lei, dar s-au realizat lucrări de numai 62,6 milioane de lei. Noi am solicitat ca cele 945 de lucrări să se facă într-o lună. Din cele 945, până în 29 august, s-au realizat numai 413.

În momentul de faţă, Hidroelectrica are cea mai mare disponibilitate din istorie, acesta reflectându-se şi în rezultatele financiare, iar Hidroelectrica a depăşit valoarea psihologică de un miliard de lei a profitului înregistrat la opt luni".

Sindicaliştii văd cu totul altfel situaţia, considerând că Hidro Serv este din punct de vedere economic "o societate captivă". Aceştia consideră că este necesar să existe o corelare între numărul şi valoarea lucrărilor de mentenanţă astfel încât ele să fie distribuite cât se poate de uniform pe parcursul anului. Sindicaliştii mai spus că în perioadele în care nu se pot asigura lucrări din motive obiective, Hidroelectrica ar trebui să aibă obligaţia de a asigura minimum de venituri necesare supravieţuirii societăţii.

Hidroserv SA a fost înfiinţată în 2013, în urma fuziunii celor opt filiale Hidroserv de mentenanţă şi întreţinere în sistemul hidroenergetic: Bistriţa, Cluj, Curtea de Argeş, Haţeg, Porţile de Fier, Râmnicu Vâlcea, Sebeş şi Slatina.

Surse din piaţă susţin că tot scandalul de la Hidro Serv are legătură cu campania electorală din această toamnă, întrucât, de obicei, exista o presiune foarte mare pe filialele de mentenanţă, care făceau multe subcontractări. Unii susţin că Hidroelectrica nu a făcut mentenanţă la volumul necesar şi că reparaţiile vor trebui făcute în viitor, motiv prentru care nu ar fi logică disponizarea salariaţilor Hidro Serv.

Problema Hidro Serv ar putea fi o piedică şi în calea listării Hidroelectrica la Bursa de Valori Bucureşti, care, conform calendarului, era programată în această toamnă.

ADINA ARDELEANU - bursa.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe