Percheziţii domiciliare în Vlădești și Râmnicu Vâlcea pentru recuperarea a două monede din aur

marți, 30 august 2016

 

Percheziţii domiciliare în Vlădești și Râmnicu Vâlcea pentru recuperarea a două monede din aurLa data de 29 august a.c., poliţiştii de investigaţii criminale ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au efectuat 2 perchiziţii domiciliare, în localităţile Vlădeşti şi Râmnicu Vâlcea, din judeţ, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare.

Din cercetări a reieşit că, la începutul acestui an, un bărbat, în vârstă de 66 de ani, ar fi sustras două monede din aur, (puritate 99,9 la mie, de 31,1 grame fiecare), emise de Banca Naţională Română, cu ocazia comemorării a 190 de ani de la naşterea lui Nicolae Bălcescu şi donate muzeului din localitatea cu acelaşi nume, în anul 2007.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au identificat şi ridicat cele două monede,urmând a fi lăsate în custodia muzeului, până la finalizarea verificărilor.

Cercetările continuă pentru probarea întregii activităţi infracţionale celui în cauză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe