|vineri, ianuarie 20, 2017
  • Follow Us!

Vâlcea află în patru zile dacă va conta pe Florin Costea în Liga 2. Ce i-a transmis atacantul lui Jerry Gane 

florin-costea
BURSA TRANSFERURILOR 29.08.16 ÎN WEEKEND, COSTEA S-A PREGĂTIT DIN NOU CU ECHIPA DIN ZĂVOI

Vâlcea află în patru zile dacă va conta pe Florin Costea în Liga 2. Ce i-a transmis atacantul lui Jerry Gane

Atacantul Florin Costea a plecat duminică în Emiratele Arabe Unite, pentru a continua testele la echipa Al-Ittihad Kalba, acolo unde evoluează şi fratele său mai mic, Mihai Costea.

Atacantul originar din Drăgăşani a fost săptămâna trecută alături de All-Ittihad Kalba şi în cantonamentul de la Bucureşti, iar vineri şi sâmbătă a revenit la antrenamentele CSM-ului şi l-a anunţat pe antrenorul Jerry Gane că ajunge de azi în Emirate, pentru a continua discuţiile cu arabii.

”Mi-a spus clar că stă până joi acolo, iar dacă nu se concretizează nimic cu arabii va reveni în ţară şi va semna cu noi. Este practic ultima lui încercare acolo. Eu sper să rămână în Emirate, pentru că este vorba de foarte mulţi bani”, a declarat antrenorul CSM-ului, Jerry Gane.

Florin Costea s-a pregătit cu CSM Râmnicu Vâlcea din iarnă, după ce a revenit accidentat de la Zakho (Irak). Atacantul oltean a jucat în această vară şi în amicale pentru CSM şi a marcat două goluri în testul de săptămâna trecută, cu SCM Piteşti.

Articol scris de Adi Georgescu – prosport.ro

Leave a Response