Ion Paşol, fost primar din Ghioroiu, şi-a recunoscut fapta de corupţie în faţa procurorilor DNA şi a primit închisoare cu suspendare

miercuri, 10 august 2016
  • O premieră pentru judeţul Vâlcea!

Ion Paşol, fost primar din Ghioroiu, şi-a recunoscut fapta de corupţie în faţa procurorilor DNA şi a primit închisoare cu suspendare

 

Prin sentința penală nr. 379 din 28 iunie 2016, definitivă prin neapelare la 13 iulie 2016, Tribunalul Dolj a admis acordurile de recunoaștere a vinovăției încheiate de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova cu trei inculpați și l-a condamnat pe Ion Paşol, fost primar al comunei Ghioroiu în perioada 2008-2012, la o pedeapsă de 2 ani și 4 luni cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și fals intelectual. Tot instanţa de judecată l-a condamnat pe Salvatore Nicolosi, administrator al SC Nicolosi SRL, la data faptei, la o pedeapsă de 2 ani cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații Nicolosi Salvatore și Ion Pașol vor presta fiecare, câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, primul în cadrul Primăriei municipiului Craiova sau al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj, iar al doilea în cadrul Primăriei comunei Ghioroiu, sau al Școlii Gimnaziale Ghioroiu din judeţul Vâlcea.

 

Fostul primar Ion Paşol a ajutat SC Nicolosi SRL să obţină pe nedrept fonduri europene aferente campaniilor anilor 2008-2010

 

În luna iunie a acestui an, în acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii DNA au reținut următoarea stare de fapt: în perioada 2009-2011, inculpatul Nicolosi Salvatore, în calitate de administrator şi reprezentant legal al SC Nicolosi SRL, la diferite intervale de timp din perioada campaniilor respective, a prezentat funcţionarilor APIA Dolj declaraţii şi documente false, inexacte sau incomplete, care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept, de către inculpata SC Nicolosi SRL, de fonduri europene. Totodată, procurorii au descoperit faptul că și în cursul anului 2008, inculpata SC Nicolosi SRL, prin administratorul din acea perioadă, a obținut pe nedrept fonduri europene pentru campania din anul respectiv, în total, inculpata SC Nicolosi SRL obținând pentru campaniile din anii 2008-2011, suma de 113.397 lei din fonduri comunitare (FEGA), cu titlu de sprijin financiar prin Schema de Plată Unică pe Suprafaţă. În aceeași perioadă, inculpatul Ion Paşol, în calitate de primar, a ajutat inculpata SC Nicolosi SRL şi reprezentanţii săi legali să obţină pe nedrept fonduri europene aferente campaniilor anilor 2008-2010, prin încheierea sau înregistrarea unui contract de arendă care conținea mențiuni nereale (arendatorul nefiind proprietarul suprafeței de teren care face obiectul contractului) şi alterarea evidenţelor agricole ale Primăriei Ghioroiu prin facilitarea inserării în registrul contractelor de arendă a unor suprafeţe mai mari decît cele arendate și prin avizarea/certificarea documentului fals utilizat la APIA Dolj în anul 2008. În prezența apărătorilor aleși, cei trei inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptei reținute în sarcina lor, că acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, că sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate precum și cu forma de executare a acestora, respectiv pentru inculpatul Salvatore Nicolosi, 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa; pentru inculpatul Ion Paşol, 2 ani și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. De asemenea, inculpații Nicolosi Salvatore și Pașol Ion au fost de acord să presteze fiecare, câte o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. Prejudiciul cauzat bugetului administrat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură prin faptele descrise a fost recuperat integral, motiv pentru care agenția nu s-a constituit parte civilă în cauză.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Ion Paşol, fost primar din Ghioroiu, şi-a recunoscut fapta de corupţie în faţa procurorilor DNA şi a primit închisoare cu suspendare”

  1. Buna ziua
    Am avut contract de arenda cu firma Nicolosi SRL pt terenuri detinute in Ghioroiu dar am inteles ca este dizolvata / radiata / suspendata aceasta societate.
    Aveti cumva informatii despre actuala societate care lucreaza in arenda terenurile din comuna Ghioroiu si localitatile adiacente? Si datele de contact eventual? De la primarie nu am informatii

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe