|marți, iulie 25, 2017
  • Follow Us!

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea solicită suplimentarea fondurilor acordate de Guvern! 

Constantin Radulescu

 

Pentru finanţarea cheltuielilor instituţiilor subordonate,

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea solicită suplimentarea fondurilor

acordate de Guvern!

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu, a solicitat Guvernului României suplimentarea, cu suma de 32.084 mii lei, a fondurilor ce se vor aproba judeţului Vâlcea, cu ocazia rectificării bugetului de stat pe anul 2016, deoarece nivelul veniturilor şi al surselor de echilibrare aprobate judeţului Vâlcea, prin legea bugetului de stat, sunt insuficiente pentru efectuarea cheltuielilor care să asigure funcţionarea, în condiţii normale, a activităţilor şi acţiunilor finanţate din bugetul propriu.

Demersul preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea are drept scop obţinerea fondurilor necesare susținerii sistemului de protecție a copilului, funcționării căminelor pentru persoane vârstnice, finanțării cheltuielilor unităților de învățământ special etc., pentru care s-a solicitat suplimentarea capitolului cheltuieli descentralizate la nivelul judeţului cu suma de 4.124 mii lei.

Pentru reabilitarea drumurilor judeţene, afectate grav de fenomenele meteo din iarna 2015-2016, s-a solicitat suma de 19.200 mii lei, iar pentru echilibrarea bugetului propriu al judeţului Vâlcea a fost solicitată suma de 8.700 mii lei.

„Celtuielile judeţului sunt foarte mari, comparativ cu bugetul pe care îl are. Din analiza pe care am făcut-o, reiese că o pondere importantă în cheltuielile pentru care nu sunt asigurate surse de finanţare până la sfârşitul anului o au cele legate de plata drepturilor de personal şi a drepturilor de natură socială; de procurarea combustibililor necesari instituțiilor subordonate, pentru sezonul rece; achiziționarea de aparatură medicală și alte dotări pentru spitalele publice; susținerea sistemului de protecție a copilului; funcționarea căminelor pentru persoane vârstnice; finanțarea cheltuielilor unităților de învățământ special.

De asemenea, avem nevoie de fonduri pentru readucerea reţelei de drumuri judeţene la o stare corespunzătoare desfăşurării fluente şi în condiţii de siguranţă a traficului rutier.

Toate acestea sunt pentru mine tot atâtea motive să mă adresez Guvernului României pentru a suplimenta, cu suma de 32.084 mii lei, bugetul judeţului Vâlcea, la rectificarea bugetară pe anul 2016. Şi pentru a fi sigur că solicitarea noastră va fi analizată cât mai repede, m-am adresat, atât premierului României, domnul Dacian Cioloş, cât şi doamnei Anca Dana Dragu, ministrul Finanţelor Publice. Sper ca demersul meu să aibă şi rezultatul dorit”. Constantin Rădulescu, Preşedinte Consiliul Judeţean Vâlcea.

Compartimentul Relaţii Publice şi Comunicare.

Leave a Response