Consilierii judeţeni Daniela Oteşanu şi Ioan Neamu, aleşi în consiliul de administraţie al Spitalului de Urgenţă Vâlcea

miercuri, 3 august 2016

 

Consiliul Judeţean Vâlcea, întrunit în şedinţa din data de 28 iulie 2016, a desemnat membrii în consiliul de administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, după cum urmează: consilierul judeţean PSD Daniela Oteşanu (cu un număr de 18 voturi pentru şi 9 voturi împotrivă), precum şi consilierul ALDE, Ioan Neamu (cu un număr de 20 voturi pentru şi 7 voturi împotrivă). De asemenea, au fost aleşi membri supleanţi următorii: Mariana Mădălina Cotar de la PER (cu un număr de 16 voturi pentru şi 11 voturi împotrivă), precum şi Ion Belciu de la PSD (cu un număr de 16 voturi pentru şi 11 voturi împotrivă). Hotărârea CJ a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 45 alin. 5 şi art. 98 din Legea administraţiei publice locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu precizarea că consilierii judeţeni Daniela Oteşanu, Mariana Mădălina Cotar, Ioan Neamu şi Ion Belciu nu au participat la vot. Articolul 187 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cuprinde următoarele dispoziţii privind reprezentanţii consiliilor judeţene în consiliul de administraţie ai spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale: prevede că din consiliul de administraţie al acestor spitale fac parte şi doi reprezentanţi ai consiliului judeţean, din care unul să fie economist; prevede obligaţia consiliului judeţean de a-şi numi şi membrii supleanţi în acest consiliu de administraţie; prevede că membrii sus-menţionaţi în acest consiliu de administraţie se numesc prin act administrativ al consiliului judeţean. Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 101 din 26 august 2010 au fost desemnaţi membrii titulari şi membrii supleanţi în Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 60 din 26 aprilie 2011 a fost desemnat Gheorghe Folea, ca reprezentant al Consiliului Judeţean Vâlcea, în funcţia de membru titular în Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, în locul domnului Ioan Dan Fiera, care a demisionat din această calitate. Componenţa Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea a fost modificată, reprezentanţii Consiliului Judeţean Vâlcea fiind: Gheorghe Folea - membru titular, Ion Belciu - membru titular, Iuliana Moise - membru supleant, un post vacant de membru supleant. În urma alegerilor autorităţilor administraţiei publice locale din 5 iunie 2016 s-a constituit Consiliului Judeţean Vâlcea iar doamna Iuliana Moise nu mai este consilier judeţean. Având în vedere cele menţionate mai sus, ţinând cont de prevederile art. 187 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de cele ale art. 97 alin. 2 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, era necesar ca, prin hotărâre de consiliu judeţean, să fie numiţi doi reprezentanţi (membrii titulari), dintre care unul să fie economist, şi doi reprezentanţi (membrii supleanţi) în consiliul de administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe