Primăriile au obligația ca în termen de 45 de zile să încheie contractele de finanțare cu OCPI Vâlcea

luni, 1 august 2016
  • În cadrul procesului de cadastrare,

Primăriile au obligația ca în termen de 45 de zile să încheie contractele de finanțare cu OCPI Vâlcea

 

Prefectul Radu Renga aduce la cunoștință că Instituția Prefectului - Județul Vâlcea a găzduit joi, 28 iulie 2016, de la ora 10, videoconferința organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu participarea domnului viceprim-ministru, Vasile Dîncu, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice. La videoconferință au participat mai mulți primari din județul Vâlcea, dar și reprezentanți ai Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, ai Direcției Agricole și ai Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare. Principalele subiecte ale videoconferinței au fost următoarele: modificările apărute la Legea nr. 7/1996 cadastrului și a publicității imobiliare; situația contractelor de finanțare încheiate sau aflate în procedurile premergătoare, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală, aferente școlilor care nu dețin autorizație de funcționare; alocarea sumelor necesare acoperirii pagubelor produse de inundațiile recente, înregistrate pe teritoriul unității administrativ-teritoriale; măsurile ce trebuie luate la nivelul unităților administrativ-teritoriale pentru combaterea efectelor secetei. În cadrul discuțiilor, s-a pus accent pe importanța contractelor de finanțare privind procesul de cadastrare, unitățile adminstrativ-teritoriale având obligația ca în termen de 45 de zile să încheie aceste contracte de finanțare cu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară. De asemenea, s-a subliniat faptul că primarii au obligația de a informa cetățenii despre modificările apărute în legea cadastrului și a publicității imobiliare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe