|vineri, martie 24, 2017
  • Follow Us!

Șpârle și șopârle, 28.07.2016 

soparla-cu-volanas

 

  • Forțe oculte forțează instalarea administratorului judiciar SIOMAX din Târgu Jiu la CET Govora. Suntem cu ochii în patru!

 

  • Zilele trecute, Primăria Râmnicului a eliberat certificatul de urbanism nr. 1040 pentru firma SC Satu Mare Real Estate Investment SRL, aparţinând de compania NEPI, având ca obiect construirea unui centru comercial (plus branşamente şi utilităţi) pe strada Ferdinand nr. 38A, exact în zona virană a fostei fabrici CPL. Tot pentru aceeaşi firmă, primăria a mai eliberat certificatul de urbanism vizând demolarea clădirii C1 – castel de apă şi organizare de şantier. Compania de dezvoltare imobiliară NEPI are în plan să construiască un centru comercial de tip mall în Râmnicu Vâlcea, după ce în toamna anului trecut a semnat un precontract pentru achiziţia unui teren de 12 hectare în acest municipiu. În Râmnicu Vâlcea mai există două centre comerciale, River Plaza al companiei Sonae Sierra, respectiv Winmarkt al italienilor de la IGD.

 

  • Oameni din finanțe, din justiție, funcționari din Prefectura Vâlcea și nu numai, dar și indivizi care au mimat în trecut că fac presă vor da socoteală în fața justiției după denunțurile omului de afaceri Gicuțu Deaconesa!

 

  • Liberala Mihaela Brănescu are zilele numărate în fruntea Direcţiei de Evidenţă a Populaţiei din subordinea Consiliului Judeţean. Venită pe „filiera” Buican-Păsat, doamna Brănescu nu a reuşit nici a doua oară să ia examenul de definitivare pe post organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP), semn că liberala în cauză avea mari carenţe cu pregătirea profesională şi cu propriul CV. Oricum, odată cu schimbarea majorităţii în Consiliul Judeţean, este bine ca noua conducere să aducă în fruntea direcţiei un om profesionist şi apolitic. Primul pas va fi făcut în data de 25 august, când ANFP va organiza un nou concurs pentru funcţia de director al Direcţiei de Evidenţă a Populaţiei.

 

  • Dosarul deputatului Cristian Buican aflat la DNA Pitești, privitor la o infracțiune de trafic de influență, a intrat în linie dreaptă. Mai e puțin, mai e un pic și pupincuriștii buicăniști vor declanșa operațiunea: aruncatul chftelei printre zăbrele. Punem pariu?!

 

Leave a Response