|marți, iulie 25, 2017
  • Follow Us!

Medic veterinar, condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru că a luat mită 85 de pui 

spaga_zoom

 

 

Tribunalul Vâlcea a comunicat decizia luată în Dosarul nr. 3220/90/2015, prin care medicul veterinar de la DSVSA Vâlcea, Ion Miu, era acuzat de procurorii DNA de fapte de corupţie. Iată soluţia completă a instanţei de judecată: „Schimbă încadrarea juridică a faptelor comise de către inculpatul Miu Ion din infracţiunile de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite prevăzută de art.12 lit.b din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.5 alin.1 din Cod penal (4 infracţiuni), toate cu aplic. art. 38 alin.1 din Cod penal în infracţiunea prev de art. 12 lit.b din Legea nr. 78/2000, (faptă săvîrşită în martie 2011), infracţiunea prev de art. 12 lit.b din Legea nr.78/2000, cu aplic.art.41 al.2 c.pen. anterior (faptă săvîrştă în 05.04.2011, 3 acte materiale), infracţiunea prev de art. 12 lit.b din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art.41 al.2 c.pen.anterior (faptă săvîrştă în 11.05.2011,2 acte materiale) şi infracţiunea prev de art.12 lit.b din Legea nr.78/2000,cu aplic.art.41 al.2 c.pen.anterior (faptă săvîrştă în 14.06.2011, 3 acte materiale), toate cu aplic.art.33 lit.a c.pen.anterior. În temeiul art.254 al.2 c.pen.anterior, rap. la art. 5 şi 6 din Legea nr. 78/2000 şi art.65 c.pen.anterior,cu aplic.art.396 al.10 c.pr.pen., Condamnă pe inculpatul Miu Ion, la pedepsa de 2 ani închisoare.(fapta din martie 2011) şi interzicerea exercitării drepturilor prev.de art.64 lit.a, teza a II-a, şi lit.b c.pen.anterior pe o durată de 2 ani. În temeiul art.254 al.2 c.pen.anterior, rap. la art. 5 şi 6 din Legea nr. 78/2000 şi art.65 c.pen.anterior,cu aplic.art.396 al.10 c.pr.pen., Condamnă pe inculpatul Miu Ion, la pedepsa de 2 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev.de art.64 lit.a, teza a II-a, şi lit.b c.pen.anterior pe o durată de 2 ani. În temeiul art.254 al.2 c.pen.anterior, rap. la art.5 şi 6 din Legea nr. 78/2000 şi art.65 c.pen.anterior,cu aplic.art.396 al.10 c.pr.pen., Condamnă pe inculpatul Miu Ion, la pedepsa de 2 ani închisoare (fapta din martie aprilie 2011) şi interzicerea exercitării drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II-a,şi lit.b c.pen.anterior pe o durată de 2 ani. În temeiul art.254 al.2 c.pen.anterior, rap. la art. 5 şi 6 din Legea nr. 78/2000 şi art.65 c.pen.anterior, cu aplic.art.396 al.10 c.pr.pen., Condamnă pe inculpatul Miu Ion, la pedepsa de 2 ani închisoare, (fapta din aprilie iunie 2011) şi interzicerea exercitării drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II-a,şi lit.b c.pen.anterior pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 12 lit.b din Legea nr.78/2000, cu aplic. art.396 al.10 c.pr.pen., Condamnă pe inculpatul Miu Ion la pedeapsa de 1 an închisoare.(faptă săvîrşită în martie 2011), În temeiul art.12 lit.b din Legea nr.78/2000, cu aplic. art.41 al.2 c.pen.anterior, cu aplic.art.396 al.10 c.pr.pen., Condamnă pe inculpatul Miu Ion la pedeapsa de 1 an închisoare.(faptă săvîrşită la 05.04.2011,3 acte materiale), În temeiul art. 12 lit.b din Legea nr.78/2000, cu aplic.art.41 al.2 c.pen.anterior, cu aplic. art.396 al.10 c.pr.pen., Condamnă pe inculpatul Miu Ion la pedeapsa de 1 an închisoare (faptă săvîrştă în 11.05.2011 două acte materiale), În temeiul art.12 lit.b din Legea nr.78/2000, cu aplic.art.41 al.2 c.pen.anterior, cu aplic.art.396 al.10 c.pr.pen., Condamnă pe inculpatul Miu Ion la pedeapsa de 1 an închisoare (faptă săvîrştă în 14.06.2011, trei acte materiale), În temeiul art.33 lit.a şi art.34 lit.b c.pen. anterior, inculpatului i se va aplica pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev de art.64 lit.a teza a doua şi lit b c.pen. anterior pe o durată de 2 ani. În temeiul art.71 c.pen.anterior, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a , teza a II-a, şi lit.b c.pen.anterior. În baza art.81 şi art.82 c.pen.anterior dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani. În temeiul art.71 al.5 c.pen.anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În temeiul art.255 c.pen.anterior, rap. la art. 5 şi 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art.396 al.10 c.pr.pen., Condamnă pe inculpatul Lupu Florin, la pedeapsa de 6 luni închisoare. În temeiul art.71 c.pen.anterior, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a , teza a II-a, şi lit.b c.pen.anterior. În baza art.81 şi art.82 c.pen.anterior dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni. În temeiul art.71 al.5 c.pen.anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În temeiul art.254 al.3 c.pen.anterior, Dispune confiscarea de la inculpatul Miu Ion a sumei de 2253 lei. În temeiul art.404 c.pr.pen., menţine măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor inculpatului Miu Ion, luată prin ordonanţa din 01.09.2015, emisă în dosarul nr.58/P/2011 al DNA-Serviciul Teritorial Piteşti ,pînă la concurenţa sumei de 2253 lei. Revocă măsura asigurătorie a sechestrului instituit asupra bunurilor inculpatului Lupu Florin, dispusă prin aceeaşi ordonanţă. În temeiul art.274 c.pr.pen., obligă pe inculpatul Miu Ion la plata către stat a sumei de 4250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare,iar pe inculpatul Lupu Florin la plata către stat a sumei de 1250 lei,cu acelaşi titlu”.

În urmă cu un an, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Ion Miu, medic veterinar cu funcție de control în cadrul Direcției Sanitar – Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de: luare de mită (4 infracțiuni), folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (4 infracțiuni). Tot DNA l-a mai trimis în judecată pe Florin Lupu, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea în formă continuată a infracțiunii de dare de mită. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în cursul anului 2011, inculpatul Miu Ion, în calitate de medic veterinar cu funcție de control în cadrul Direcției Sanitar – Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea, în legătură cu atribuțiile sale de serviciu subsecvente aplicării legislației sanitar-veterinare și controlului produselor de origine animală destinată consumului uman în toate fazele de producere, depozitare și comercializare, a pretins și primit de la 4 persoane, printre care se numără și inculpatul Lupu Florin, 85 de pui și mai multe sume de bani, în valoare totală de 2.253 lei. În schimbul acestor foloase, inculpatul Miu Ion a furnizat persoanelor respective informații care nu erau destinate publicității privind efectuarea unor controale de către medici veterinari din cadrul Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea. În cauză, a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților Miu Ion și Lupu Florin, până la concurența sumei de 2.253 lei. Anul trecut, dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vâlcea, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

(Nicu Trandafir)

Leave a Response