|miercuri, martie 29, 2017
  • Follow Us!

Buican ar trebui să meargă la mormântul lui Cîlea, să-i aprindă o lumânare! 

lumanare

 

Referitor la comunicatul de presă al PNL Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea face următoarele precizări:

În data de 11 iulie 2016 am invitat şi am fost onorat să fiu gazda unei întâlniri în care participanţii au discutat, în condiţiile legii, despre identificarea unor soluţii pentru fluidizarea traficului pe Drumul European E81, întâlnire ce a avut drept scop găsirea unei soluţii în interesul locuitorilor  judeţului.

Reamintesc domnilor liberali, care se pare ca nu vor să înţeleagă că ne-am facut doar datoria de gazde a unei întâlniri, iar a fi preocupat de problemele cetăţenilor nu te transformă într-un “prim-secretar de judeţ”, aşa cum, în mod voit tendenţios, se sugerează în comunicatul respectiv.

Esafodajul argumentelor liberale are puternic de suferit pentru că, fără a cunoaşte adevărul, aceştia fac trimitere la o pretinsă chemare la ordin a directorilor unor structuri ce nu sunt în subordinea Consiliului Judeţean.

Se pune însă o legitimă întrebare:

 

Oare ar trebui ca un preşedinte de Consiliu Judeţean să asiste nepăsător la problemele judeţului, doar pentru a-i fi pe plac unui preşedinte de partid ?!

Să înţelegem că liberalii au probleme în a accepta că se poate lucra doar pentru oameni şi în interesul lor şi se ascund în spatele unor formulări  jignitoare de genul “preşedinte de CJ comunist”, “ahtiat după cultul personalităţii” etc. ?!

 

Chiar şi în aceste condiţii am militat şi militez pentru un dialog politic civilizat, indiferent de atacurile la persoană ale liberalilor.

Liberalii ar trebui să părăsească logica atacului la persoană şi a discursurilor sforăitoare şi demagogice şi să nu uite o realitate: “timp de aproximativ doi ani au fost la conducerea administrativă a judeţului şi au avut posibilitatea să îşi manifeste din plin viziunea şi profesionalismul”.

Îi asigur pe vâlceni că noua conducere a Consiliului Judeţean este preocupată şi dedicată să rezolve multitudinea de probleme pe care liberalii au lasat-o în urmă şi despre care vom vorbi în perioada următoare.

Vreau, de asemenea, să le reamintesc liberalilor că nu le face deloc onoare folosirea unor expresii gen “groparul Vâlcii”, la adresa fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, regretatul Ion Cîlea, şi opinăm că mai normal ar fi să meargă la mormântul acestuia şi cu pioşenie să îi aprindă o lumânare, pentru că nu trebuie să uite că demnităţile pe care le-au obţinut liberalii, se datorează într-o importantă măsură şi eforturilor lui Ion Cîlea, din vremea existenţei USL-ului.

 

 

 

 

 

 

Leave a Response