|vineri, iulie 28, 2017
  • Follow Us!

Râmnicu Vâlcea – centru cultural de mare anvergură în perioada medievală 

Ramnic-2-300x169

 

Prin patrimoniul cultural imaterial se înţelege ansamblul de practici, reprezentări, expresii, cunoştinţe, abilităţi pe care comunităţile, grupurile şi indivizii le recunosc ca făcând parte din moşte-nirea lor culturală, transmisă din generaţie în generaţie şi recreată în permanenţă. Patrimoniul cultural imaterial se regăseşte în special în următoarele domenii: tradiţii şi expresii orale, principalul lor vector fiind limba, artele spectacolului, practici sociale, ritualuri şi evenimente festive, cunoştinţe şi practici legate de natură şi univers şi artizanatul tradiţional. Oraşele, aşa cum este Râmnicu-Vâlcea ca factor de civilizaţie, s-au înmulţit şi au cunoscut o perioadă de înflorire. Toate privilegiile acordate mănăstirii Cozia şi Râmnicului, s-au păstrat şi în vremea domnitorilor care vor veni după Mircea cel Bătrân, iar oraşul de la poalele Dealului Capela s-a dezvoltat tot mai mult, devenind un centru comercial şi cultural de mare anvergură în perioada medievală. Din anul 1999 la Râmnicu-Vâlcea s-a înfiinţat Orchestra profesionistă „Rapsodia vâlceană” iar în anul 2000 s-a constituit Grupul folcloric „Rapsozii Oltului”.

În Râmnicu-Vâlcea se desfăşoară anual manifestări culturale tradiţionale cum sunt: „Ziua Tradiţiei“, manifestări prilejuite de tradiţiile populare ale întâmpinării Anului Nou de primăvară; Târgul meşterilor populari din România din Parcul Zăvoi; „Din moşi-strămoşi”, festivalul obiceiurilor populare prilejuite de sărbătoarea Naşterii Mântuitorului şi de întâmpinarea Anului Nou etc. Ca o recunoaştere a bogatului patrimoniu cultural material din municipiu şi din judeţ este şi organizarea celui de-al IV-lea  Seminar Anual al Reţelei de Experţi în Domeniile Patrioniului Cultural Imaterial din S-E Europei, organizat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Biroul UNESCO de la Veneţia, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional VâlceaşiConsiliul Judeţean Vâlcea în zilele de 3-7 mai 2010.

Leave a Response