Patru elevi din Vâlcea de nota 10 la Bacalaureat. Trei dintre ei sunt de la Colegiul „Mircea cel Bătrân”

miercuri, 13 iulie 2016

 

La nivel naţional, 56 de candidaţi au obţinut anul acesta media 10 la această sesiune a examenului din Bacalaureat. Pe lista elevilor care au obţinut media 10 la Bac 2016 şi liceele pe care le-au absolvit se regăsesc şi patru elevi din judeţul Vâlcea: Greaca Elena Livia de la Liceul de Arte „Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea - specializarea Arte plastice şi decorative; Marica Andreea Mădălina de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea - specializarea Matematică-Informatică; Popovschi Stricescu Diana Alexandra de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea - specializarea Ştiinţe ale Naturii; Vlad Ana Diana de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea - specializarea Ştiinţe ale Naturii. Rezultatele candidaților la prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2016 au fost publicate, marți, iar cei nemulțumiți de notele primite puteau depune contestații tot marţi, în intervalul orar 16.00-20.00, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. Contestațiile vor fi soluționate în perioada 13-15 iulie, iar rezultatele finale vor fi publicate în 16 iulie. Potrivit unui centralizator al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, în vederea susținerii examenului național de bacalaureat din această sesiune, s-au înscris 137.344 de absolvenți de liceu. MENCS reamintește faptul că pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulativ, condițiile referitoare la susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, susținerea tuturor probelor scrise și nota 5 la fiecare dintre acestea, obținerea mediei 6 cel puțin, la probele scrise. Probele scrise de la Bacalaureat au început luni, 4 iulie, cu testul de la limba şi literatura română, iar marți a avut loc proba la limba maternă. Miercuri, candidații au susținut proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie), iar vineri a avut loc proba la alegere în funcţie de profilul liceal absolvit, care s-a susținut la una din 10 materii: geografie, chimie, fizică, biologie, informatică, filosofie, logică, psihologie, sociologie şi economie. Şi la bacalaureatul 2016, înregistrarile audio-video din salile de examen vor fi verificate, prin sondaj, de către comisiile de Bac, după încheierea fiecărui examen scris. În cazul în care la această verificare prin sondaj se constată nereguli, atunci comisia trebuie să verifice înregistrările din toate sălile de examen din acel centru. Elevii prinşi că au încercat să copieze sau că au copiat sunt eliminaţi din examen. Nu a fost permis accesul candidaților în sălile de examen cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, și nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul sau comunicare.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Patru elevi din Vâlcea de nota 10 la Bacalaureat. Trei dintre ei sunt de la Colegiul „Mircea cel Bătrân””

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe