Primăria Râmnicului va aloca 300.000 lei pentru organizarea evenimentelor ocazionate de Zilele Imnului Naţional

duminică, 10 iulie 2016

 

 

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea este chemat să aprobe la începutul acestei săptămâni propunerea de organizare a evenimentelor desfăşurate cu ocazia Zilei Imnului Naţional, în perioada 27-31 iulie 2016. De asemenea, consilierii locali vor mai aviza împuternicirea primarului municipiului pentru negocierea şi atragerea unui partener în vederea organizării evenimentelor artistice şi de agrement din zona Splaiului Independenţei, încheind în acest sens un acord de parteneriat, precum şi suportarea sumei de circa 300.000 lei din Cap. 67 „Cultură, recreere, religie”, completat de veniturile din sponsorizări. Potrivit raportului de specialitate al Primăriei Râmnicului, ultimele două ediţii (din 2014 şi 2015) au fost organizate după principii diferite. Ambele variante de organizare s-au dovedit a fi doar parţial eficiente în ceea ce priveşte rezultatele scontate. Astfel, la ediţia Zilei Imnului Naţional din 2014, organizată direct de către Primăriei în ceea ce priveşte exploatarea comercială a Splaiului Independentei şi contractarea scenotehnicii, formaţiilor sau soliştilor şi a spectacolului pirotehnic, s-au constat probleme cum ar fi: dezacorduri privind modalităţile de plată a artiştilor (solicitări de plată în avans), solicitări de decontare separată a transportului (pe bază de bonuri de combustibil, a cazării şi a meselor formaţiilor sau artiştilor invitaţi, demersuri birocratice pentru evidenţierea şi plata taxelor aferente (UCMR-ADA, UPFR) etc. La ediţia din 2015, concertele de pe Splaiul Independenţei au fost organizate în parteneriat cu o firmă privată, care a exploatat comercial Splaiul Independenţei, prestând, în schimb, spectacole conform unui program stabilit de comun acord. S-a constatat, cu această ocazie, o serie de probleme, printre care: neprezentarea pe scenă a tuturor formaţiilor sau soliştilor stabiliţi în programul iniţial, modificări de ultimă oră ale programului concertelor, nemulţumiri în rândul comercianţilor locali de pe Splaiul Independenţei care au fost plasaţi pe poziţii mai puţin atractive în favoarea altori comercianţi din afara municipiului şi judeţului etc. Ca atare, se propune ca la ediţia din acest an a evenimentelor dedicate Zilei Imnului Naţional activitatea de organizare a concertelor de pe splaiul Independenţei, de contractare a scenotehnicii, a spectacolului de lasere şi a celui pirotehnic să se facă în parteneriat cu un agent economic cu experienţă în domeniu, care să se ocupe de toate cheltuielile aferente (plată artişti, plată scenotehnică, plată spectacole lasere şi pirotehnic, taxe UCMR-ADA), iar exploatarea din punct de vedere economic a Splaiului Independenţei să se facă direct de către Primărie. La finalul evenimentului artistic, în baza facturii emise şi numai după consumarea întregului program stabilit, se va face plata agentului economic organizator al evenimentului. Avantajele unei astfel de organizări sunt următoarele: acordarea atenţiei cuvenite comercianţilor locali şi plasarea lor avantajoasă pe Splaiul Independenţei, gestionarea părţii artistice prin intermediul unui agent economic cu experienţă în domeniu şi controlul respectării programului artistic convenit prin plata făcută după finalizarea evenimentului artistic. Din sumele încasate la bugetul local ca şi sponsorizări se vor achita cu precădere cocktail-ul oferit participanţilor la evenimentele din data de 29 iulie şi cazarea şi masa delegaţiilor străine din oraşele cu care municipiul are relaţii de colaborare, după încasarea şi rectificarea bugetului local cu acestea. Eventualele sume rămase necheltuite din totalul încasărilor din sponsorizări vor fi utilizate ulterior pentru cheltuielile de protocol ale municipalităţii (cafea, sucuri, apă sau alte trataţii, cadouri, organizare mese oficiale şi cocktailuri, alte cheltuieli peste limitele stabilite prin Ordonanţa nr. 80/30 iulie 2001). Se propune ca spectacolele de pe Splaiul Independenţei să se desfăşoare pe durata a 3 zile, respectiv în datele de 29 iulie, 30 iulie, 31 iulie, cu blocarea completă a traficului auto pe Splaiul Independenţei începând de joi, 28 iulie, până luni, 1 august. Pentru ediţia de anul acesta, Primăria municipiului, împreună cu partenerii tradiţionali au pregătit un program diversificat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe