Noi nereguli descoperite de comisia Prefecturii la unităţile de alimentaţie publică şi hotelurile din două localităţi

duminică, 10 iulie 2016

 

 

Cele două comisii mixte, constituite prin Ordin de Prefect, continuă seria controalelor demarate din data de 13 iunie 2016. Vizate sunt unitățile de alimentație publică, dar și la unitățile care produc și comercializează produse de panificație și patiserie- cofetărie, de pe raza județului Vâlcea. Verificările au loc în vedere evitarea și prevenirea unui risc major privind sănătatea populației, prin apariția unor cazuri de nerespectare a normelor generale de igienă în unitățile de alimentație publică. Echipele de control verifică respectarea condițiilor igienico-sanitare, a normelor de igienă santitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor și de protecția a consumatorului. Astfel, în perioada 04 - 05 iulie 2016, au fost verificate patru unități care produc și comercializează produse de panificație și patiserie - cofetărie în municipiul Râmnicu Vâlcea și în orașul Călimănești. În urma controlului, o unitate de fabricare pâine și alte produse de panificație- patiserie, de tip brutărie, precum și o unitate care produce produse de panificație de tip laborator de patiserie-covrigărie, ambele societăți din municipiul Râmnicu Vâlcea, au primit sancțiuni contravenționale sub formă de amendă în cuantum de 2000 de lei, fiecare. De asemenea, în privința controalelor realizate în unitățile de alimentație publică, desfășurate atât pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, cât și pe raza orașului Călimănești, acestea s-au finalizat cu verificarea a opt societăți și cu aplicarea a patru amenzi în valoare totală de 7200 lei, dar și a unui avertisment. În cazul a două unități de tip restaurant-motel din Călimănești, s-au aplicat sancțiuni contravenționale în cuantum de 4000 lei, iar în cazul unei unități de tip fast food, tot de pe raza orașului Călimănești, amenda aplicată a fost în valoare de 600 lei. Neregulile constatate de către membrii comisiilor mixte vizează, în cea mai mare parte, ambalarea și etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare și a ambalajelor în alte spații decât cele prevăzute de lege și neafișarea la loc vizibil a măsurilor de igienă și a modului de utilizare ce trebuie respectate de cei care folosesc bazine de înot, ștranduri și piscine de către cei care exploatează aceste obiective. Comisiile constituite prin Ordin de Prefect sunt alcătuite din membrii ai Corpului de Control al Prefectului Județului Vâlcea, reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Vâlcea, ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea, precum și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Vâlcea. Acțiunile de control vor continua.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe