|miercuri, ianuarie 18, 2017
  • Follow Us!

Fostul șef de campanie al PNL Vâlcea, Bogdan Popescu, trebuie să dea explicaţii: cum i-au apărut în cont peste 200.000 de euro! 

declaratie avere Bogdan Popescu

Așteptăm de la fostul șef de campanie al PNL Vâlcea, Bogdan Popescu, să dea explicaţii: cum i-au apărut în cont peste 200.000 de euro şi dacă a luat terenuri de la Gicu Deaconeasa.

declaratie avere Bogdan Popescu

 

Numai că, anul acesta, intrând şi mai adânc în politică şi candidând la CJV, fostul ziarist a depus o declaraţie de avere destul de ciudăţică, câteva capitole sărindu-ne în ochi – a scris arenavalceana.ro. Spre exemplu, îi apar în cont peste 200.000 de euro şi un al doilea apartament (achiziţionat în 2015), prin Bucureşti, pe care, din salariile de ziarist (cu pauze) şi angajat la stat, nu le justifică. Potrivit informaţiilor publicației amintite, confirmate parţial de declaraţiile sale de avere mai vechi, Bogdan Popescu a obţinut nişte terenuri în zona pârtiei de schi de la Voineasa, iar cel care i le-ar fi dat ar fi celebrul (în sens negativ) Gicu Deaconeasa, un om pe care, iniţial, dacă nu se înşeală memoria, fostul ziarist l-a tăvălit destul de mult în perioada în care lucra la Televiziunea VTV. Ei bine, înainte de a se lăsa de politică, Bogdan Popescu trebuie să explice câteva lucruri în orice publicaţie, sau pe Facebook, oricunde doreşte: 1) ce l-a determinat, în urmă cu ani de zile, să-l atace pe Gicu Deaconeasa?; 2) cum l-a lovit apoi prietenia cu acesta?; 3) ce suprafeţe a cumpărat de la „Gicuţu” şi la ce preţuri (vom face noi comparaţiile cu alţi „clienţi” ai infractorului amintit)?; 4) dacă ştia atunci de modalităţile prin care Deaconeasa şi-a obţinut proprietăţile?; 5) dacă tranzacţiile cu Gicu i-au influenţat „investigaţiile” jurnalistice? Aşteptăm cu interes răspunsurile liberalului Bogdan Popescu.

bogdan-popescu-pnl

 

Leave a Response