|sâmbătă, octombrie 21, 2017
  • Follow Us!

Duminica a II – a după Rusalii “Veniţi după Mine” (Matei 4, 19) 

icoana-sfinilor-romani

Sfânta Evanghelie care s-a citit azi în toate bisericile ortodoxe, de pretutindeni, redă momentul important în care Mântuitorul Hristos iese la propovăduire şi Îşi alege primii apostoli sau ucenici, pe care i-a chemat pentru mântuire veşnică.Cuvintele Mântuitorului “Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni” (Matei 4.19) ne transpun în perioada de început a Bisericii creştine, însă ele au totodată, pentru noi creştinii de astăzi, o mare actualitate.

Mântuitorul Hristos se afla pe malul Mării Galileii, aici, nu departe de ţărm, pescuiau fraţii Simon – Petru şi Andrei.Între cei chemaţi, primul este Sfântul Andrei. De aceea el se numeşte “proclitul”, adică cel întâi chemat care la rândul său a chemat pe Simon, fratele său, şi i-a spus: Am aflat pe Mesia, ce se tâlcuieşte Hristos; şi l-a adus la Iisus. Atunci i-a dat Hristos lui Simon numele „Petru”, „Piatra„, de la piatra cea tare a credinţei (Ioan 1, 35-42).

În apropierea acestui loc, ne spune tot Sfânta Evanghelie, Mântuitorul Hristos întâlneşte alţi doi fraţi pe Iacob şi Ioan, care-şi spălau mrejele împreună cu tatăl lor, Zevedeu, cărora Iisus le adresează şi lor aceeaşi chemare, iar cei doi fraţi răspund fără ezitare. Într-un fel asemănător au fost chemaţi şi ceilalţi la apostolie Toma şi Matei, Filip şi Vartolomeu, Iacob al lui Alfeu şi Simon Zilotul, Iuda al lui Iacob şi Iuda Iscarioteanul.

Doar Sfântul Apostol Pavel a fost chemat într-un mod cu totul special.Acesta se afla pe drumul ce ducea de la Ierusalim la Damasc, plin de ură faţă de cei ce mărturiseau pe Iisus cel înviat, când deodată Hristos-Domnul I se arată în chip suprafiresc. Din colbul drumului în care căzuse la vederea luminii care l-a orbit şi la auzul cuvintelor: “Saule, Saule pentru ce Mă prigoneşti”, s-a ridicat alt om, cel ce va deveni marele,  neobositul Pavel de mai târziu.

Dumnezeu care este Atotştiutor cunoştea plămada lăuntrică a celor chemaţi de El. Au fost chemaţi pescari, modeşti, cu temperamente diferite care nu mai aveau să pescuiască pentru ei înşişi peşte, ci aveau să “pescuiască” oameni pentru Împărăţia Lui Dumnezeu. El nu le promite nici averi, nici bani, nici demnităţi, nici o viaţă uşoară.

Ei au simţit chemarea Lui, chemarea lui Dumnezeu şi au urmat-o fără şovăire.Chemarea Mântuitorului nu a fost o chemare oarecare, ca unui om de rând, ci a fost glasul lui Dumnezeu, chemarea Lui care cuprindea în ea o forţă deosebită. Ştim că prin Cuvântul lui Dumnezeu toate s-au făcut, văzute şi nevăzute.

Aşa am auzit în Evanghelia care s-a citit azi, acest glas dumnezeiesc care i-a chemat pe Sfinţii Apostoli la misiune, glas care va linişti mai târziu valurile mării, va vindeca pe orbi, pe şchiopi, pe leproşi, va chema la viaţă pe fiul văduvei din Nain, pe fiica lui Iair, pe Lazăr din mormânt. Cuvintele Mântuitorului “veniţi după Mine” au avut puterea să schimbe gândirea apostolilor dar şi a celor care au înţeles că această chemare are în ea o putere sfântă. Ea nu se adresează numai unui anumit grup de oameni, unei anumite vârste sau profesiuni, ci ea se adresează tuturor oamenilor în timp şi spaţiu.

Dumnezeu a vorbit – ei l-au ascultat. El a zis şi s-a făcut. A chemat şi l-au urmat nu pentru o zi, un an sau doi, ci pentru o viaţă întreagă, încheiată la fiecare în chip mucenicesc, afară de Sfântul Apostol Ioan. Puteau ei să nu-l urmeze ? Puteau, pentru că omul este liber, Dumnezeu nu constrânge pe nimeni să-I urmeze.Chemarea nu implică obligativitate, ci libertate. Iisus a precizat acest aspect şi înalte împrejurări: “Cel ce voieşte să vină după Mine…(Matei 16, 24; Marcu 8, 34; Luca 9, 23). Căci orice constrâgere anulează dragostea. Fără dragoste  şi fără libertate omul este lipsit de cea mai autentică trăsătură a chipului omenesc.Dar sufletul credincios, care simte glasul lui Dumnezeu, îi urmează cu bucurie chemarea.Aşa au fost aceşti pescari, deveniţi pietre de temelie ale Bisericii lui Hristos. De fapt glasul lui este putere dumnezeiască, putere care crează din nou, putere care înnoieşte, purifică, înalţă. Prin glasul Lui s-au făcut toate – prin glasul Lui pescarii au devenit apostoli – păcătoşii sfinţi şi vameşii au dobândit împărăţia cerurilor.Cuvântul lui Dumnezeu nu lucrează rar. El este permanent în lume, susţinător, călăuzitor, înnoitor al ei. Puterea Lui lucrează necontenit în lume în fiecare suflet creştinesc.Nimic nu se întâmplă fără ştirea sau îngăduinţa Lui. Sunt momente în viaţă când lucrarea Lui Dumnezeu este evidentă, când glasul Lui răsună cu putere, când chemarea Lui Hristos o auzi şi o simţi în mod dosebit.

Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El”.Minune s-a petrecut cu ei. În general oamenii întreabă: de ce ?, unde ?, pentru ce ?, cum să ne lăsăm familiile ?. Cei chemaţi de Domnul nu întreabă nimic, nici măcar ce înseamnă “pescari de oameni”. Avem o chemare directă şi un răspuns direct. Sfinţii Părinţi ne arată în scrierile lor că omul este chemat de Dumnezeu prin lucruri, prin persoane, prin împrejurări. Este invitat la un dialog cu El. Timpul este intervalul între chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul omului. Pentru cei chemaţi la apostolat, timpul este zero, deoarece ei au răspuns imediat chemării. Răspunsul poate fi explicat şi prin faptul că potrivit unui mare gânditor (Emmanuel Levinas) atunci când vezi faţa celuilalt, aceasta nu este numai cunoaştere, ci este şi vorbire. Un om chiar dacă nu-ţi vorbeşte nimic, dar îţi arată doar faţa, îţi vorbeşte. Deoarece persoana este cuvânt.

Glasul Mântuitorului care i-a chemat pe cei dintâi apostoli, ne cheamă şi pe noi pentru a ne desprinde de “mrejele ” unor preocupări deşarte, prin chemarea de dincolo de veac, pentru veşnicie a lui Hristos Domnul: “Veniţi după Mine !”. Dacă omul a fost creat de Dumnezeu fără să-l întrebe, Dumnezeu nu poate să-l mântuiască fără voia lui. Iisus Hristos ne cheamă la Sine, din iubire, pe toţi oamenii, pe cei drepţi îi răsplăteşte, pe cei păcătoşi îi milueşte, tinerilor le dă înţelepciune, celor vârstnici putere şi ajutor, orfanilor şi văduvelor ocrotire, celor în suferinţă alinare.

Sfinţii Apostoli au continuat lucrarea Mântuitorului în lume, hirotonind episcopi,preoţi şi diaconi iar episcopii la rândul lor au hirotonit preoţi şi diaconi în succesiune directă până astăzi după ce au primit puterea Duhului Sfânt, făgăduit lor de Mântuitorul, în ziua Cinzecimii, de a-I fi “martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginile pământului” (Faptele Apostolilor I, 8).

Mărturisire apostolică a fost și pe pământul patriei noastre prin predica Sfinților Apostoli Andrei și Filip, care au vestit cuvântul lui Dumnezeu cu putere multă și la strămoșii nostri. Această sămânță a cuvântului lui Dumnezeu, sădită aici de Sfinții Apostoli Andrei și Filip a rodit, făcând ca mulți credincioși să ajungă la desăvârșire.Dacă în duminica trecută i-am prăznuit pe toți sfinții, cunoscuți și necunoscuți, din întreaga lume, firesc este ca în duminica aceasta săne aducem aminte de sfinții care s-au nevoit pe aceste meleaguri ale pământului nostru strămoșesc.

Strămoşi noştri de când s-au ivit în luminile istoriei pe acest pământ binecuvântat, şi-au pus mereu nădejdea în Dumnezeu, cât şi în sfinţii Lui.Iar credinţa lor au mărturisit-o trainic prin zidiri de mănăstiri şi biserici ridicate în cinstea numelui lor.

Azi biserica cinsteşte pe sfinţii români al căror număr nu-l ştim, nici numele dar le simţim harul şi puterea pentru că sunt ştiuţi numai în calendarul ceresc. Patriarhul Justinian spunea că “Dintr-un pământ în trupul căruia au fost răsădite atâtea sfinte comori de credinţă în Dumnezeu şi neînfricata tărie a Evangheliei, nu se putea să nu răsară în sinxarul Ortodoxiei nume de cuvioşi şi mucenici, mărturisitori ai adevărului evanghelic, pietre din capul unghiului ale Bisericii române străbune”.

Iar Preafericitul Părinte Patriarh Daniel mărturiseşte că: “Azi, prin sfinții români, noi avem mai mulți mijlocitori în fața Preasfintei Treimi și rugători pentru poporul român, ca el să-și păstreze credința ortodoxă, să transmită generațiilor tinere credința dreaptă, singura prin care primim mântuirea, și să-și înalțe demnitatea sa ca neam de voievozi, de cuvioși, de martiri, de creștini sfinți care cresc copiii în credință, care transmit credința, care zidesc biserici și altare sfinte, care ajută pe bătrâni, pe bolnavi și pe cei săraci, prin opera filantropică”.

Răspunsul nostru la chemarea Domnului să fiepromt, fără amânare şi cu deplină dragoste pentru Biserica Sa. Sfântul Apostol Petru ne lămureşte pe scurt slujirea apostoliei: “Dacă vorbeşte cineva cuvintele lui să fie ca ale lui Dumnezeu; dacă slujeşte cineva, slujba lui să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu, pentru ca întru toate Dumnezeu să se slăvească prin Iisus Hristos, Căruia Îi este slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin”(I Petru 4, 11).

 

Pr. Nicolae Moga

 

Leave a Response