Noua majoritate politică din Consiliul Judeţean Vâlcea va rezista în interesul cetăţenilor judeţului Vâlcea

marți, 28 iunie 2016

COMUNICAT DE PRESĂ

"Şi astăzi PNL Vâlcea a ales să nu participe la şedinţa de constituire a Consiliului Judeţean Vâlcea. Sunt multe cuvinte care ar putea fi spuse despre acest gest lipsit de demnitate şi de respect faţă de vâlceni. Este grav însă că liberalii aduc Consiliul Judeţean în disoluţie şi atenteză grav la siguranţa judeţului nostru.

Ca şi la precedenta şedinţă, noua majoritate politică PSD-ALDE-PER a fost prezentă la şedinţa de constituire a Consiliului Judeţean Vâlcea, din respect pentru votul vâlcenilor. Indiferent de “manevrele”, “intoxicările” sau atacurile aduse la adresa noii majorităţi din Consiliul Judeţean Vâlcea, îi asigur pe vâlceni că vom rezista şi vom rămâne loiali votului dat de cetăţeni.

Vreau să le mulţumesc consilierilor judeţeni PER şi ALDE dar şi colegilor mei consilieri PSD pentru demnitatea, respectul şi unitatea de care au dat dovadă în faţa vâlcenilor şi, de asemenea, transmit aprecierea şi mulţumirile mele domnului Dumitru Lovin – Preşedinte ALDE Vâlcea şi domnului Eusebiu Veţeleanu – Preşedinte PER Vâlcea pentru buna colaborare şi unitatea în calitate de parteneri politici, într-un proiect destinat îmbunătăţirii vieţii vâlcenilor.

Sunt convins că, indiferent de presiunile de orice natură la care ar putea fi supusă noua majoritate politică din Consiliul Judeţean Vâlcea, vom rezista în interesul cetăţenilor judeţului Vâlcea." - Constantin Rădulescu, Preşedinte PSD Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe