|luni, mai 29, 2017
  • Follow Us!

Ministrul Muncii: „De la 1 iulie vor intra în plată noile indemnizaţii pentru mame” 

mama-si-copil

Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, a anunțat că legea privind creşterea indemnizaţiei pentru mame, precum şi a perioadei de plată, va intra în vigoare de la 1 iulie. „Ceea ce e foarte important e că săptămâna viitoare ieşim în dezbatere publică cu normele de aplicare. Oricine e în această situatie să verifice normele, să vadă dacă întelege ceva din ele – noi zicem că sunt destul de clare. Până nu exista actul legislativ şi bugetul rectificat, rămâne o probabilitate. Să nu uităm ca aceşti bani sunt la concurenţă cu alţii pe care trebuie să-i dăm pentru că în Parlament se adoptă diverse lucruri mai mult sau mai putin ghiduşe. Asta e o problemă serioasă, e vorba de natalitate, de creşterea numărului de locuri de muncă”, a declarat ministrul la ProTV. Legea privind creşterea indemnizaţiei pentru mame a fost adoptată în luna aprilie 2016 și presupune eliminarea plafonului maxim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului. De asemenea, mai stabilește că indemnizația va fi acordată până când copilul împlinește doi ani. Persoanele care timp de doi ani au realizat minim 12 luni venituri supuse impozitului beneficiază de concediu pentru creșterea copilului timp de doi ani și timp de trei ani pentru copilul cu handicap, după cum prevede unul dintre articolele acestei legi. Se prevede că indemnizația lunară pentru creșterea copilului este de 85% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni lucrate din ultimii doi ani, anterior datei nașterii copilului. Indemnizația minimă nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat, iar plafonul maxim, de 3.400 de lei, pentru indemnizația pentru creșterea copilului a fost eliminat. A fost eliminată și opțiunea pentru mame de a sta acasă un an sau doi ani. Toate mamele pot sta acasă până când copilul împlinește doi ani. „Indemnizația se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere”, mai prevede legea. Potrivit acestuia, persoanele care se întorc la muncă înainte de perioada la care au dreptul la concediu pentru creșterea copilului beneficiază de veniturile supuse impozitării, adică de salarii, la care se adaugă un „stimulent de inserție”, în cuantum lunar de 50% din indemnizația minimă garantată.

http://www.eskape.ro/de-la-1-iulie-vor-intra-in-plata-noile-indemnizatii-pentru-mame/

Leave a Response