|miercuri, iulie 26, 2017
  • Follow Us!

CUVÂNT LA PRAZNICUL CINCIZECIMII 

cincizecime_1

CUVÂNT LA PRAZNICUL CINCIZECIMII

Iarăşi praznic şi iarăşi sărbătoare, şi iarăşi Biserica se laudă cu mulţimea fiilor ei. Despre două coborâri ale lui Dumnezeu pe pământ vorbește cântarea condacului ,, Când s-a pogorât , limbile amestecând , despărțit-a neamurile cel Prea Înalt. Iară când a împărțit limbile de foc, întru o unire pe toți i-a chemat “.

Una, la turnul Babel, unde toți urmașii fiilor lui Noe realizaseră o unitate în păcat , și-și puseseră în gând să facă ceva pentru mândria lor : ,, Haideți să zidim un oraș și un turn , al cărui vârf să ajungă până la cer, ca să ne facem un nume “( Facere 11,4). Dar Dumnezeu s-a pogorât , le-a amestecat limbile, a despărțit neamurile și i-a împrăștiat , cum se arată în Scriptură și cum subliniază condacul .

A doua coborâre , cea de la Cincizecime , când Dumnezeu ,,a împărțit limbi de foc ”, pe Duhul Său Cel Sfânt, ca să zidească pe pământ turnul unității în bine și pentru bine : Biserica.

Dacă turnul cel dintâi a fost clădit pe mândrie, ,, ca să ne facem un nume ” , pe duhul luciferic , intrat prin Adam și în viața fiecăruia, cel de al doilea s-a clădit pe smerenia Fiului lui Dumnezeu, care a luat chip de rob , ,, întru asemănarea oamenilor făcându-se până la moarte, și încă moarte pe cruce ”. Despărțirea limbilor a fost pedeapsă pentru păcat , unitatea în Biserică este răsplata jertfei lui Iisus, spre mântuirea creștinilor ”.

Multe bunătăţi şi de multe ori au venit din cer pe pământ la neamul omenesc. Dar ca cele de astăzi, niciodată nu s-au pogorât. Dar să vedem în ce fel au fost cele de mai înainte şi în ce fel sunt cele de astăzi, ca să cunoaştem deosebirea lor. „Şi a plouat peste ei mană şi pâine cerească le-a dat lor. Pâine îngerească a mâncat omul…” (Ps. 77, 28 – 29). Mare lucru cu adevărat este şi vrednic de iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Apoi : „Şi a căzut foc de la domnul din cer şi a mistuit jertfa…” (III Împ. 18, 38) iar pe poporul evreiesc care rătăcea l-a îndreptat. Şi toţi topindu-se de foame, s-a pogorât iarăşi ploaia şi a făcut multă îndestulare a roadelor (Idem 18, 45). Mari sunt şi acestea şi minunate. Dar mult mai mari sunt cele de faţă.

Că s-a văzut limbă de lut poruncind diavolilor, s-a văzut mână de lut vindecând boli şi mai ales nu numai mână de lut, ci ceea ce este mai de mirare, umbre de trupuri de lut biruind şi moartea şi puteri fără de trupuri, adică pe diavoli. Şi precum când se arată soarele fuge întunericul, fiarele se afundă în vizuinele lor, ucigaşii, tâlharii şi jefuitorii de morminte aleargă la vârfurile munţilor, aşa şi Petru arătându-se şi glas slobozind, se izgonea întunericul înşelăciunii, se depărta diavolul, se ridicau patimile trupurilor, se vindecau bolile sufletelor, se izgonea toată răutatea, se întorcea pe pământ fapta cea bună. Gurile Apostolilor au devenuit vistierii împărăteşti , având în ele bogăţii de daruri – dacă primea cineva un singur cuvânt, mare bogăţie duhovnicească îi pricinuia.

Atunci s-au împlinit cu adevărat cuvintele Domnului : „Dorite (erau) mai mult decât aurul şi decât piatra cea de mare preţ; şi mai dulci decât mierea şi fagurele” (Ps. 18, 11). Căci ceea ce nu putea face aurul, nici piatra scumpă, făceau cuvintele lui Petru. Căci, câţi talanţi de aur puteau să vindece pe cel olog din naştere ? Dar cuvântul lui Petru a putut să vindece această betejune a firii, căci a zis : „întru numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, scoală-te şi umblă” (F. Ap. 3, 6). Şi cuvântul lucru s-a făcut.

Ați văzut cum cuvintele Apostolilor erau mai dorite decât aurul şi piatra cea scumpă ? Ați văzut cum că vistierii împărăteşti erau gurile lor ? Cu adevărat doctori, plugari şi cârmaci ai lumii erau aceia. Doctori pentru că vindecau bolile, plugari pentru că semănau cuvântul dreptei credinţe şi cârmaci pentru că au plutit peste marea lumii acesteia şi au încetat furtuna înşelăciunii.

De aceia uneori le zice : „Vindecaţi pe cei bolnavi…” (Mt. 1, 8), alteori : ,,Eu vă trimit să seceraţi, ceea ce voi n-aţi ostenit…” (In. 4, 38) şi în altă parte : „…şi vă voi face pescari de oameni” (Idem 4, 19), iar către Petru a zis : „Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni” vorbind mai întâi ca unor doctori, apoi ca unor plugari, apoi ca unor cârmaci şi pescari. Pe cuvântul proorocului Ioil ,, Voi turna din Duhul meu peste tot trupul …, biserica permanentizând minunea de la Cincizecime, sfințește, prin tainele și ierurgiile ei, apele, holdele, semănăturile, pâinea și vinul, transformând întreg cadrul cosmic într-un temple măreț al Duhului Sfânt , în ,, cer nou și pământ nou “ ( Apoc.21,1) .

Firea noastră, mai înainte cu zece zile s-a suit pe scaunul cel împărătesc, iar astăzi Duhul Sfânt s-a pogorât la firea noastră. A suit Domnul pârga noastră şi a coborât pe Duhul Sfânt. Alt Domn, zic, care împarte darurile, căci şi Duhul este Domn, şi s-a împărţit între Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt iconomia cea pentru noi. Încă nu avea Hristos zece zile de când se înălţase şi ne-a trimis daruri duhovniceşti, daruri ale împăcării. Şi ca nimeni să nu se îndoiască şi să fie nedumerit, după ce Hristos s-a înălţat la Tatăl, împăcându-ne cu El şi făcându-ni-L milostiv, ne-a trimis nouă îndată darurile împăcării. Deci noi am trimis credinţă şi am primit daruri, am trimis ascultare, şi am primit dreptate. Şi ca să înţelegem că darea Duhului Sfânt este dar al împăcării cu Dumnezeu, să citim din Scripturi.

Eli era bătrân, blând şi înţelept, dar nu ştia să îndrepteze vicleşugul copiilor săi, ci peste măsură îi iubea. Şi Eli din pricina aceasta întărâtând pe Dumnezeu la atâta mânie L-a adus încât şi-a întors mila Sa de la tot neamul lui. Şi arătând aceasta scriitorul, zice : „Cuvântul era scump şi nu era vedere aievea” (I Împ. 3, 1). Prin „scump” arată că era foarte rar, darul proorociei.

Nu era dat Duhul Sfânt oamenilor, pentru că Iisus nu se răstignise.
Şi pentru care pricină, mai înainte de Cruce nu s-a dat Duhul ? Pentru că lumea era în păcate, în vrajbă şi în necinste şi pentru că încă nu se jertfise Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii. Deci, fiindcă nu se răstignise Hristos, nu se făcuse nici împăcarea. Şi fiindcă nu se făcuse împăcare, nici Duhul nu fusese trimis. Pentru aceasta semnul împăcării este trimiterea Duhului Sfânt. De aceea şi Hristos zice: „Vă este de folos să Mă duc. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi…” (Ioan 16, 7). .

De nu era Duhul, nu ar fi fost cuvântul înţelepciunii şi al cunoştinţei în Biserică. „Că unuia i se dă prin Duhul Sfânt, cuvânt de înţelepciune, iar altuia, după acelaşi Duh, cuvântul cunoştinţei” (I Cor. 12, 8). De nu ar fi fost Duh Sfânt, nu ar fi fost în Biserică, păstori şi dascăli, că şi aceştia prin Duhul Sfânt se fac, precum zice Pavel: „…întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu…” (Fp. 20, 28). De nu ar fi fost Duhul nu s-ar fi întemeiat Biserica. Dar devreme ce s-a întemeiat şi lucrează, arătat este că Duhul e de faţă.

Duhul Sfânt aruncat pe pământ, la Cincizecime, într-o măsură neobișnuită, a produs uimire, amestecată cu spaimă , așa cum încearcă să o exprime cântarea Penticostarului :,, Străină auzire , străină vedere : foc împărțindu-se , spre darea de daruri!”. Așa au intrat în viața noastră cele șapte daruri ale Duhului Sfânt : temerea de Dumnezeu, tăria , sfatul, știința, cunoașterea, înțelegerea și înțelepciunea.

Acest buchet strâns de pe pajiștea Rusaliilor vi-l dăruiesc , cu urarea : să vă desfătați de parfumul lui și să vă înviorați de puterea și de viața lui , cel puțin tot atât cât se bucurau strămoșii noștrii de rozele pământului.

Pr. Iulianan Mădălin Bușagă

Leave a Response