Cea mai importantă investiţie privată realizată în ultimii ani în judeţul Vâlcea, secţia de producţie a companiei Faurecia, construită în parcul industrial Budeşti, riscă să aibă un impact minim asupra pieţei muncii din zonă - menționează site-ul saptamana.net

În afară de faptul că secţia nu a reuşit să găsească numărul de personal necesar pentru derularea procesului de producţie în 3 schimburi, aproximativ 200 de persoane şi-au depus demisia de la fabrica din Budeşti, ca urmare a condiţiilor aspre de muncă la care au fost supuse.

”Am plecat pentru că am negociat pe un salariu minium pe economie, plus bonuri de masă, pentru un program de opt ore. La ce salarii sunt în zonă, am zis că este bine. Ne-am pomenit cu toţii trecuţi pe ture de 12 ore şi fără bani în plus, cu bonuri de masă date prin surprindere şi nu am mai suportat. Încercaţi să staţi 12 ore în picioare lângă o maşină de cusut, trăgând la maşină fară o greşeală. E infernal. Sunt 150 de oameni care şi-au dat demisia înaintea mea”, s-a plâns Florentina Ionescu, una dintre persoanele care au demisionat de la fabrica inaugurată în primăvara acestui an.Seria de demisii în lanţ de la Faurecia pune şi mai mult în pericol nivelul de trai al locuitorilor din Vâlcea, în contextul în care cele mai multe firme menţinute sub umbrela autorităţilor de stat au intrat în insolvenţă, iar nivelul anemic al investiţiilor transformă Vâlcea în cel mai slab dezvoltat judeţ al regiunii Sud-Vest Oltenia - specifică saptamana.net