Șpârle și șopârle, 09.06.2016

miercuri, 8 iunie 2016
  • Un fapt mai puţin remarcat în urma prezentării rezultatelor alegerilor locale a fost acela că PER-ul lui Mircia Gutău şi Eusebiu Veţeleanu a luat în Vâlcea... aproape 90% din voturile acordate la nivel naţional acestui partid. În acest fel, ecologiştii au reuşit să se situeze pe ţară chiar şi peste istoricul PNŢCD şi alte partide „de renume”.

 

  • Iată că în urma dezvăluirilor din ziarul nostru, oamenii din Şirineasa şi Alunu au deschis ochii bine şi nu au mai votat că incompatibilii Dan Săraru şi Vasile Boeangiu. Cei doi liberali încercau să ocolească legea şi să câştige pe sub masă un nou mandat în fruntea primăriilor, însă electoratul din cele două comunităţi şi-a data seama de „măgărie” şi le-au aplicat la alegeri nişte „şuturi în fund” oamenilor deputatului Buican.

 

  • Potrivit celei mai recente declaraţii de avere şi interese a fostului-viitorului consilier judeţean liberal Aurel Simon, acesta spune că este administrator la SC Avi-Giis SRL şi asociat la SC Vilforest SRL, la ambele firme deţinând 50% din părţile sociale în valoare totală de 76.000 lei. Simion mai are în proprietate patru terenuri de peste 5.000 mp în Bujoreni, Horezu şi Mihăeşti, o vilă de lux de 480 mp (!!!) în Bujoreni, o maşină Suzuki din 2003, bijuterii de 30.000 de euro şi bani în conturi bancare de peste 1 miliard de lei vechi. Anul trecut, Aurel Simion a câştigat de la cele două firme peste 1,4 miliarde de lei vechi.

 

  • Într-adevăr, judeţului Vâlcea i-a trecut „glonţul pe la ureche”: în urma alegerilor din 5 iunie, preşedintele liberalilor Cristian Buican nu mai are suficiente voturi pentru a ajunge preşedinte al Consiliului Judeţean. În aceste zile, se poartă negocieri intense între PSD, ALDE şi PER pentru a se contura o alianţă solidă la Consiliul Judeţean, alianţă care să excludă total din conducerea instituţiei orice urmă de liberal. Foarte probabil că la începutul săptămânii viitoare se va întruni noul Consiliu Judeţean şi vor fi aleşi preşedintele şi cei doi vicepreşedinţi. După scorul dezastruos obţinut la CJ Vâlcea (unde este vot 100% politic), este OBLIGATORIU ca preşedintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, şi „liderul” de pe... locul IV la Primăria Râmnicului, Grigore Crăciunescu, să-şi dea rapid demisiile de onoare din funcţiile politice.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Șpârle și șopârle, 09.06.2016”

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe